Social

Studenți antreprenori: între soluție la șomaj și cale spre jobul viselor

Șomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel record, motiv pentru care tot mai mulţi tineri clujeni se gândesc să-şi deschidă propria afacere.

Nivelul șomajului în rândul tinerilor români a atins un nou record în ultimele nouă luni, ajungând la 25,7%.

În acest context, potrivit unui studiu al unei firme de consultanță financiară, 52% dintre studenții români și-ar deschide propria afacere ca soluție la rata mică de angajabilitate de după absolvirea facultății. Părerile reprezentanților studenților clujeni sunt împărțite: dacă o parte din ei văd propria afacere ca un suflu nou în economia locală, o altă parte privesc antreprenoriatul ca pe o alternativă în condiții extreme pe piața muncii.


Antreprenoriatul, o soluție la șomaj în rândul tinerilor

Unii studenți clujeni sunt de părere că antreproriatul este o soluție inovatoare la problema șomajului în rândul studenților. „Eu sunt de accord cu ideea creări propriei afaceri. Cred că este o soluție care, pe de o parte aduce o perspectivă fresh în lumea business din Cluj și pe de cealaltă parte sprijină ideile creative ale absolvenților. Unii studenți își încearcă norocul pe piața muncii încă din timpul facultății și dacă observă că domeniul nu este propice pentru angajare, încearcă calea antreprenoriatului”, a declarat Oana Onicaș, președinta Organizației Studenților Universității Babeș-Bolyai.

Un alt studiu efectuat de aceeași firmă de consultanță arată că în anul 2015 afacerile conduse de antreprenori vor crea mai multe locuri de muncă decât marile corporaţii prezente de ani buni pe piața locală. 76% dintre antreprenorii respondenți au declarat că vor să-și extindă forța de muncă, în timp ce numai 31% dintre directorii marilor corporații plănuiesc să mai facă angajări.


Alternativă la angajare, nu la șomaj

Câmpul muncii este mai prielnic studenților care termină o facultate cu profil tehnic. Rata de angajare este aproape 100% în rândul absolvenților Universității Tehnice (UT) din Cluj-Napoca, după cum a explicat reprezentantul studenților UT. „Studenții Universității noastre au foarte puține șanse să nu fie angajați după ce își termină studiile. Companiile aproape că așteaptă absolvenții Facultății de Electronică, spre exemplu, cu brațele deschise. Eu cred că antreprenoriatul este mai mult o alternativă la angajare, în cazul în care absolventul nu este pasionat de domeniul terminat. Pentru noi nu este o soluție la șomaj, fiindă fenomenul nu există în domeniile noastre”, a explicat Cristin Iosiv, președintele Organizației Studenților Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

La nivelul Uniunii Europene, rata șomajului tinerilor este de 23,4%, în timp ce nivelul absolvenților fără loc de muncă este de 15,7% în cele 33 de țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), potrivit studiului firmei de consultanță financiară.


Cristina UNGUREAN, studentă la Jurnalism, FSPAC - UBB, master anul I

Ultimele Stiri
abonare newsletter