Social

UBB Cluj își prezintă oferta educațională la RIUF 2015

În 17 martie 2015 va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, Romanian International University Fair (RIUF), cel mai mare eveniment educațional din Sud-Estul Europei.

În cadrul acestui târg Universitatea Babeș-Bolyai își va prezenta oferta educațională la nivel de licență, master și doctorat. La standul UBB se vor găsi informații despre cele 518 programe de licență și master, cele 25 de școli doctorale care acoperă 29 de domenii de cercetare, despre parteneriatele internaționale și oportunitățile de studiu în străinătate, oferite de UBB.

“Cei care vin la RIUF Cluj-Napoca vor avea ocazia să afle informații despre oferta educațională și procesul de admitere, direct de la reprezentanții UBB ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Universității Babeș-Bolyai, Paul Fărcaș.


Ediţia a XVI-a a târgului internațional de universități RIUF reunește, în Cluj-Napoca, peste 40 de universități din România și din străinătate, precum și școli de limbi străine sau ONG-uri studențești, pentru a le oferi vizitatorilor o perspectivă completă asupra oportunităților educaționale pe care le pot accesa.

Informații suplimentare despre RIUF 2015 pot fi găsite pe site-ul oficial: www.riuf.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter