Social

Dezbaterea publică despre viitorul Clujului se mută din Piața Unirii din cauza ploilor

Vremea instabilă și dorința de a asigura cele mai bune condiții pentru evenimentul World Cafe din cadrul IMPACT Festival i-au determinat pe organizatori să schimbe locul de desfășurare a dialogului public.

Astfel, dezbaterea despre viitorul orașului va avea loc astăzi, la ora 19:30, la Grand Hotel Italia și nu în aer liber, în Piața Unirii, după cum s-a anunțat inițial, pentru a evita riscul ca aversele de ploaie sau temperaturile scăzute să facă imposibilă desfășurarea acesteia.

Pentru cei care nu pot ajunge la hotel cu mașina personală sau care nu vor afla din timp de modificare, organizatorii asigură transport gratuit cu autocare. Acestea vor pleca din Piața Unirii între orele 18:30 și 19:30, numărul de mașini și de curse fiind adaptat în funcție de necesar. La finalul evenimentului, se va asigura și transportul retur spre centrul orașului.


„Ploile și furtunile durează ore sau poate zile, dar miza acestui dialog este generarea de idei cu efecte peste ani întregi. Îi invităm pe toți cei care își doresc să facă parte din primul dialog public de asemenea amploare din Cluj, pe toți cei care vor să aibă un cuvânt de spus cu privire la viitorul orașului, la același eveniment deschis și participativ, însă într-un nou spațiu”, spune Diana Carbarău, Project Manager al Impact Festival Cluj-Napoca. 

Pe parcursul zilei de astăzi, la Grand Hotel Italia au loc masterclass-urile și prezentările speakerilor internaționali care fac de asemenea parte din programul IMPACT Festival.

Ultimele Stiri
abonare newsletter