Social
INTERVIU – Prof. dr. Radu Căpâlneanu de la Institutul Inimii: “Am primit fire de sutură care se rupeau la fiecare operaţie”
Institutul Inimii are un singur angiograf care este folosit non-stop. Dacă se va defecta, spitalul va sta la mila Ministerului Sănătăţii. Prof. dr. Radu Căpâlneanu vorbeşte despre suprasolicitarea aparaturii, subfinanţarea sistemului sanitar, liste de aşteptare şi diferenţa dintre spitalele din străinătate şi cele din România.
Reporter: Cât sunteţi de mulţumit de aparatura pe care o aveţi acum?
Radu Căpâlneanu: Aparatura e veche, ai probleme cu ea, te costă service-ul, stai, atârni într-un fir de aţă. De pildă, noi avem la ora actuală un singur angiograf, acesta fiind aparatul care are mereu probleme.
Noi suntem incluşi într-un program naţional de asistare a infarctului miocardic acut, deci tot ce există infarct pe zona Ardealului este adus aici. Ca atare, aparatura este suprasolicitată pentru că zilnic sunt astfel de urgenţe şi în paralel tot aparatura aceea trebuie să facă faţă la investigarea bolnavilor care trebuie operaţi. Se lucrează de dimineaţa până seara, inclusiv noaptea când vine vreo urgenţă şi la un moment dat sigur că se va termina şi cu aparatura asta.
Rep: În ce condiţii puteţi cumpăra aparatură nouă?
R.C.: Aparatura de înaltă performanţă noi, ca spital nu o putem cumpăra pentru că nu avem bani. Normal ar fi să avem o relaţie contractuală cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi nişte adăugiri la preţurile din prestările pe care le facem noi şi să putem pune ceva deoparte. Dar nu e aşa, singurul care poate dota institutele este Ministerul Sănătăţii. Acesta este un centralism păgubos, cel mai bine ar şti să gestioneze situaţia cei care lucrează cu aparatura. S-au întâmplat şi aberaţii de genul să se facă licitaţie, să se cumpere nişte aparate foarte scumpe şi ne-am trezit cu ele fără să avem nevoie, fără să ştim lucra cu ele.
Toate aparatele costă mult. Achiziţia unui angiograf e o problemă de milioane de euro.
Rep: Restul materialelor sanitare le cumpără Institutul?
R.C.: În ultimii ani, licitaţiile pentru materiale sanitare s-au făcut la nivel centralizat. În urmă cu câţiva ani, fiecare institut îşi făcea singur licitaţia. Economic, e mai bine că se face la nivel naţional pentru că se poate obţine un preţ mai bun, dar nu este în regulă sistemul de licitaţii de la noi când unicul criteriu este preţul,indiferent că sunt firme mari, serioase sau firme apărute peste noapte. Din punct de vedere al calităţii laşi ştacheta jos. De pildă, am primit fire de sutură şi ni le-au trimis pe cele mai ieftine care se rupeau pe rupte în timpul operaţiei. Sau mănuşi, dacă le trăgeai pe mână pocneau.
Ar trebui nişte criterii de selecţie a firmelor care să asigure calitate.
Rep: Două lucruri care ar trebui schimbate în sistemul sanitar
R.C.:Pachetul minim de servicii medicale. Dacă noi mergem în continuare pe sistemul acesta de tip comunist ne furăm singuri căciula pentru că banii adunaţi de la toţi asiguraţii din ţară nu pot să acopere tot.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar trebui să fie independentă.
Rep: Mai există liste de aşteptare pentru intervenţii şi tratamente?
R.C.: Finanţarea pe programul de infarct miocardic merge bine, dar este deficitară la programele pentru bolnavii cronici. Avem nevoie de defibrilatoare, nişte aparate scumpe şi să spunem că ne finanţează să putem cumpăra un astfel de dispozitiv o dată la două luni, dar noi avem cerere de 30 de cazuri pe an şi atunci se fac liste de aşteptare şi începe o situaţie destul de delicată în care pacienţii ştiu că boala pe care o au este riscantă şi pot să sfârşească înainte să le vină rândul pe listă şi atunci încep presiunile din partea pacienţilor.
R.C.: Cât sunt de lungi listele de aşteptare?
Depinde de genul de dispozitiv. Dacă discutăm de stenturi, lucrurile merg destul de bine, listele de aşteptare sunt de o lună-două. Mai complicată este situaţia la aparatura scumpă care costă între 6.000 şi 12.000 de euro.
Rep: Ce au spitalele din străinătate şi doriţi să aibă şi Institutul Inimii?
R.C.: Toţi colegii de la Viena încolo nu au nicio problemă când e vorba despre bolnavi. Au totul la dispoziţie, asta e problema.
Fiecare loc are stresul lui. La noi stresul este legat de faptul că nu ai ce să îi faci la bolnav pentru că nu ai ce îţi trebuie sau nu ai de calitate. În străinătate, stresul e legat de pierderea locului de muncă, de concurenţă, că nu au contract pe viaţă.
Rep: Ce operaţii/tratamente se fac în străinătate şi la noi nu se fac?
R.C.: La ora actuală, dacă discutăm de cardiologie, cred că în jur de 90% din ce se face în afară se face şi aici. Problema e cât de multe intervenţii facem noi şi câte fac ei. Altă experienţă are un chirurg care în fiecare zi operează doi-trei copii şi asta de zece ani faţă de un chirurg de la noi care operează doi copii pe lună.
Rep: De ce sunt atât de multe persoane care suferă de boli cardiovasculare?
R.C.: Este o problemă în întreaga lume. Dacă discuţi de ţările mediu dezvoltate, bolle cardiosculare sunt pe locul I. Sunt mai multe explicaţii printre care inclusiv îmbătrânirea populaţiei. Succesele din medicină fac ca oamenii să trăiască acum mult mai mult ca altădată, ori apanajul vârstei înaintate este boala cardiovasculară.
Stilul de viaţă sănătos definit prin activitate fizică, alimentaţie raţională, evitarea factorilor nocivi, de genul fumatului, controlul greutăţii corporale sigur au un efec benefic. Dar când te loveşti de genetică şi omul are gena încărcată e mai greu.
Rep: Cum vă explicaţi faptul că la 30 de ani se face infarct şi se moare?
R.C.: O explicaţie ştiinţifică nu există. Când eram eu tânăr doctor toţi cei care erau cu infarct erau de la 60-70 de ani în sus. Astăzi avem şi la 25 şi 28 de ani. Ţine de stil de viaţă şi de stres.
Rep: Un caz care v-a impresionat de-a lungul carierei
R.C.: În general m-a impresionat patologia cardiacă la copii, deşi nu sunt pediatru. Nu cazul în sine m-a impresionat teribil ci faptul că părinţii, din anumite convingeri, nu au lăsat copilul să fie operat până la 18 ani când îşi poate el decide soarta. A nu-ţi lăsa copilul să fie operat pentru că în timpul intervenţiei are nevoie de sânge a fost un lucru care m-a cutremurat.
