Social

Produse congelate expirate, vândute în Cluj. Sute de kilograme de marfă, confiscate

23 de firme din Cluj care vindeau produse congelate au fost verificate de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj.

21 din cele 23 de firme verificate de CJPC Cluj au avut probleme, fiind aplicate amenzi în valoare de 110.000 lei. Printre deficienţele constatate s-au numărat produse congelate în ambalaje deteriorate, neetanşe, neîncadrarea produselor în data durabilităţii minimale declarată de producător, neîncadrarea produselor în parametri de calitate prevăzuţi de producători, fiind înregistrate “arsuri de congelare din cauza păstrării produselor în contact direct cu pereţii congelatorului”.

“CJPC Cluj a desfăşurat la sfârşitul lunii august acţiuni de control privind modul de comercializare şi de etichetare a produselor alimentare congelate. Au fost verificaţi 23 operatori economici, din care la 21 au fost semnalate neconformităţi. S-a dispus oprirea temporară sau definitivă de la comercializare a 580 de kilograme de produse alimentare şi au fost aplicate 25 sancţiuni contravenţionale în valoare de 109.500 lei”, au declarat reprezentanţii CJPC Cluj.


S-a mai constatat depozitarea produselor congelate în spaţii frigorifice supraaglomerate, nerespectarea vecinătăţii produselor în spaţiul de congelare, existând riscul real de contaminare a alimentelor sau preluarea unor mirosuri străine de natura produselor, de exemplu peşte cu carne pasăre, lipsa redactării în limba română a elementelor de identificare a produselor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter