Social

Program artistic dedicat unui dramaturg clujean în Suedia

Institutul Cultural Român de la Stockholm va organiza marți, 22 septembrie, un program dedicat dramaturgului și poetului Andras Visky.

Programul de la sediul ICR Stockholm va include o prezentare a activității profesionale a lui Andras Visky și o discuție între acesta și Magnus Florin, scriitor și dramaturg-șef al Teatrului Dramatic Regal din Stockholm. Pe parcursul serii, actorii Bjorn Granath și Irene Lindh vor avea o serie de intervenții cu lecturi în suedeză ale unor fragmente din piesele și poeziile lui Visky în traducerea lui Daniel Gustafsson-Pech.

Andras Visky este unul dintre cei mai activi dramaturgi din România, director artistic al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca și director al Bienalei Internaționale de Teatru „Interferențe”.


Este profesor asociat la Universitatea din Cluj-Napoca la secția de dramaturgie și scriere creativă și profesor-invitat la diferite universități din străinătate, printre care și Yale School of Drama. Piesele sale au fost montate pe scene din întreaga lume, dintre care Avignon, București, Budapesta, Cluj-Napoca, Chicago, Londra, New York, Paris, de regizori precum Karin Coonrod, Christopher Markle, Dominique Serrand, Gabor Tompa, Robin Witt, Robert Woodruff și David Zinder.

Andras Visky este de asemenea activ ca poet, eseist și cronicar pentru reviste de teatru din România și Ungaria. Este autorul a douăzeci de cărți și membru al Academiei Ungare Szechenyi de Artă și Literatură. Printre proiectele sale recente se numără dramatizarea romanului lui Imre Kertesz Fateless la HERE Arts Center din New York.


Programul de la sediul ICR Stockholm este primul eveniment public al lui Andras Visky în Suedia, fragmente din opera dramaturgului fiind traduse în premieră, în suedeză, în acest context.

Ulterior programului de la Stockholm, Andras Visky se va afla la Târgul de carte de la Göteborg unde va participa la seminarii internaționale și programe, o parte dintre acestea desfășurându-se la standul rețelei Institutelor Culturale din Europa, unde România va fi reprezentată în acest an.

Etichete: andras visky suedia
Ultimele Stiri
abonare newsletter