Sport
Românii nu au fost dornici să îl vadă pe David Popovici. TVR, audiență ridicolă la cursa din semifinalele Campionatului Mondial
TVR 1 a avut o audiență modestă la semifinala din proba 100 de metri liber, acolo unde David Popovici a obținut cel mai bun timp.
David Popovici la Campionatul Mondial. FOTO. Captură TVR 1
Televiziunile din România au fost criticate vehement pe rețelele de socializare, deoarece nu au transmis cursa de 200 metri liber de la Campionatul Mondial de natație. David Popovici a obținut atunci aurul mondial, dar românii au fost nevoiți să vadă cursa online.
TVR a achiziționat drepturile de transmisie pentru proba de 100 de metri liber, însă audiența a fost extrem de modestă. Cursa lui David Popovici nu a fost în topul celor mai urmărite programe, ba mai mult a obținut un scor ridicol, conform unor date oferite de Dan Negru.
„După toată emoția națională stârnită ieri de David Popovici, 0,3 rating a fost audiența pe care a făcut-o aseară TVR difuzând Campionatul Mondial de Natație. În topul programelor românești TV, performanța românului a fost pe locul 189!
Adică, ieri, alte 189 de programe tv au fost mai urmărite. Și pe YouTube stăm bine. În top trending rămân Culiță Sterp și Tzancă Uraganu. Altfel, oficial, iubim muzica clasică și apreciem performanțele de orice fel", a scris Dan Negru.
David Popovici concurează astăzi, de la ora 19:22, în finala probei de 100 metriliber la Campionatul Mondial. Cursa va fi transmisă din nou de TVR 1.
CITEȘTE ȘI: