Sport
Universitatea Cluj a transferat un fost campion al României
FC Universitatea Cluj continuă să se întărească. Clubul nostru a ajuns la o înțelegere cu mijlocașul ofensiv Florin Purece (30 de ani), un jucător care are un titlu de campion în palmares și care a strâns aproximativ 200 de meciuri la nivelul Ligii 1.
Florin Purece, noul jucător al lui „U” Cluj. FOTO: Captură Youtube Farul TV
Florin Purece a făcut primii pași în lumea fotbalului la clubul Atletico Arad, însă potențialul său a fost remarcat imediat de cluburile din vestul Europei. La vârsta de 17 ani, Florin semna cu formația Nottingham Forrest, după ce a trecut mai multe probe la clubul englez care la acea vreme evolua în Championship (liga a II-a engleză).
A petrecut șase luni la academia celor de la Nottingham Forest, după care a revenit în România la UTA Arad. A jucat timp de trei sezoane pentru arădeni în Liga a II-a, perioadă în care a strâns 62 de meciuri și a marcat opt goluri.
Evoluțiile bune la nivelul ligii secunde i-au adus transferul la o echipă de Liga 1. La începutul sezonului 2012/2013, Florin Purece semna cu Concordia Chiajna. A bifat patru ani în primul eșalon alături de ilfoveni, în sezonul 2015/2016, care a fost și ultimul la Chiajna, a purtat banderola de căpitan în majoritatea meciurilor. În total, Florin Purece a strâns 128 de meciuri pentru Concordia Chiajna, marcând 16 goluri și oferind 14 pase decisive.
Următoarea mutare din cariera lui Florin Purece a fost și cea mai importantă. La începutul sezonului 2016/2017, mijlocașul semna cu Viitorul Constanța, echipă alături de care reușea să cucerească titlul de campion al României.
După ce a câștigat titlul de campion în România, Florin Purece a căutat o nouă provocare în Israel. Aici a jucat pentru Hapoel Raanana timp de șase luni, după care a ajuns în Polonia la Termalica Nieciecza, echipă din liga secundă. Pentru polonezi a jucat timp de doi ani și jumătate, bifând 67 de meciuri cu nouă goluri marcate și opt pase decisive.
A revenit în România la Sepsi OSK în august 2020, având o contribuție importantă la calificarea în play-off a echipei din Sfântu Gheorghe și la locul 4 obținut de formația covăsneană la final de campionat.
În sezonul 2021/2022, Florin Purece a evoluat pentru Farul Constanța, fiind utilizat în 27 de meciuri.
CITEȘTE ȘI: