Sport
Emoții pentru CFR Cluj! Antrenorul Dan Petrescu: „FC Ballkani poate fi surpriza grupei”
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la un meci dificil cu FC Ballkani, formaţie care în opinia sa poate fi surpriza grupei G din Conference League.
sursă foto Facebook Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA
„Indiferent cu cine joci, vrei să câştigi. Nu cred că există în grupe o echipă care nu-şi doreşte să câştige. Pentru că n-ai cum să ajungi în grupe dacă n-ai valoare. Nu mai există echipă mică sau echipă mare, mai ales în grupa noastră, nu cred. Va fi o grupă sper eu echilibrată. Cei de la FC Ballkani sunt luptători, nu vor ceda niciodată. Această echipă poate fi un fel de surpriză a grupei la ce jucători au. Astăzi nu cred că va fi o surpriză, şansele sunt 50-50%. Astăzi e posibil orice, sperăm într-un rezultat pozitiv. Nu zic că ar fi bun un egal... sunt şanse egale. Noi în patru meciuri în deplasare am făcut egal, dar acum nu e meci tur-retur, acum sunt grupe. Şi Slavia şi Sivasspor vor avea viaţă grea aici, asta e clar. Ei pe teren propriu sunt foarte buni", a afirmat Petrescu.
„Adversarii noştri pe teren propriu şi în Europa sezonul ăsta sunt neînvişi, vă daţi seama ce simt fanii, entuziasmul, jucătorii pe care îi au, felul cum joacă... toate mă fac să cred că va fi un meci foarte greu. E o echipă agresivă, face presing... am urmărit integral opt meciuri de-ale lor, mi-a plăcut ce am văzut. De aia sunt în grupe. Ei joacă pentru prima oară în grupe, entuziasmul lor va fi mare. Aşa că îmi doresc ca noi să intrăm foarte motivaţi în teren. Noi ca de obicei vrem să câştigăm. Niciodată nu am zis că intrăm pe teren şi hai să ne apărăm, aşa cum spun unii. Eu n-am zis niciodată echipei să se apere. Trebuie să fim echilibraţi", a adăugat el.
Antrenorul nu va putea conta, joi, pe Cristian Manea, accidentat, în timp ce Claudiu Petrila este incert. „Manea s-a accidentat, iar Petrila o să vedem dacă poate juca. Astea sunt singurele probleme din lot", a explicat tehnicianul.
Dan Petrescu a glumit spunând că este sub contract şi nu poate prelua postul de antrenor la Chelsea Londra, grupare care l-a concediat pe germanul Thomas Tuchel după înfrângerea cu Dinamo Zagreb din Liga Campionilor (scor 1-0). "Nu ştiam că l-au dat afară... dar nu credeam că îl pot da afară după o înfrângere ca asta. Păcat... eu sunt ocupat, sunt la CFR. Vă daţi seama că nu se vor gândi la mine. Eu gratis m-aş duce la Chelsea, dar nu se vor gândi la mine", a spus Petrescu despre echipa la care a jucat între 1996 şi 2000.
Prezent la conferinţa de presă, jucătorul formaţiei CFR Cluj, Nana Boateng, a declarat că îşi doreşte să înceapă grupa cu o victorie.
„Suntem aici să jucăm cel mai bun fotbal şi să câştigăm. Cred că nu contează unde joci şi împotriva cui. Poţi să joci oriunde, e acelaşi sport, nu se schimbă nimic. Nu contează unde jucăm, noi suntem pregătiţi", a precizat Boateng.
Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, joi, de la ora 19:55, pe Stadionul Fadil Vokkri din Prishtina, echipa kosovară FC Ballkani, într-o partidă contând pentru Grupa G a Conference League.
CITEȘTE ȘI: