Sport
Amenințări directe. Fanii lui „U” nu acceptă ca CFR să joace pe Cluj Arena: „Ne asumăm orice”
Fanii „U” Cluj nu acceptă în niciun fel ca rivalii echipei, CFR Cluj, să joace pe stadionul Cluj Arena meciul din Superligă împotriva celor de la Petrolul Ploiești. Meciul este programat pentru data de 1 octombrie.
sursă foto Facebook Șepcile Roșii
Suporterii „U” Cluj au transmis în urmă cu două ore un mesaj direct în care ei nu acceptă ca rivalii echipei, CFR Cluj să joace pe stadionul Cluj Arena.
„Un meci pe stadionul Dr. Mircea Luca în care CFR ar avea statut de gazdă nu va fi acceptat de Peluza Șepcile Roșii.
U-iștii au umplut străzile Clujului și le-au transformat într-o mare furtună în alb-negru pentru ca acest stadion să existe, casa noastră.
Nu suntem împotriva unei decizii, nu prevenim, nu avertizăm, vă spunem răspicat că nu acceptăm și ne asumăm orice repercusiune”, au transmis Șepciile Roșii pe Facebook.
Așa cum conducerea clubului a anunțat în ultimele zile, CFR Cluj profită de pauza competițională provocată de meciurile internaționale și schimbă gazonul de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, vizibil degradat în perioada recentă.
„Gazonul s-a degradat incredibil de mult în doar 5 zile. Am chemat specialiști, care au spus că este vorba despre o boală din cauza condițiilor: meteo, ploi, temperaturi ridicate, umiditate. Boala a evoluat galopant și am pierdut o mare parte din gazon”, a precizat Cristi Balaj, președinte CFR Cluj, pe 14 septembrie.
Ca urmare a lucrărilor de la stadion, CFR Cluj nu va putea juca pe arena obișnuită meciul cu Petrolul din etapa 12 a SuperLigii, programat pe 1 octombrie.
Prima variantă a CFR-ului pentru găzduirea meciului cu Petrolul este Cluj Arena, stadionul rivalei din oraș, „U”.
CITEȘTE ȘI: