Sport
Cupa Mondială din Qatar începe astăzi, cu meciul dintre reprezentativa ţării gazdă şi Ecuador
Qatar, țara gazdă a Cupei Mondiale de Forbal, se va duela cu Ecuador duminică, de la ora 18:00, în deschiderea competiției.
Cupa Mondială din Qatar începe astăzi. FOTO: Depositphotos.com
Cupa Mondială de fotbal din Qatar, prima care va avea loc în Orientul Mijlociu, va debuta cu meciul dintre reprezentativa ţării gazdă şi Ecuador, programat duminică, de la ora 18:00 (ora României), pe Al Bayt Stadium din Al Khor, în Grupa A.
De la desemnarea, la finele lui 2010, pentru organizarea acestui eveniment planetar, obţinut spre surprinderea generală în defavoarea Statelor Unite, Qatarul a fost ţinta constantă a numeroase critici privind acuzaţii de corupţie, condiţiile de muncă inumane pentru migranţi, respectarea drepturilor femeilor şi comunităţii LGBTQ+, precum şi impactul asupra mediului.
Dar aceste acuzaţii au fost respinse categoric de autorităţi, care au subliniat că au reformat legile privitoare la muncă, precum şi de organizatorii Cupei Mondiale, care au asigurat că membrii comunităţii LGBTQ+ vor fi găzduiţi fără discriminare, în ciuda legilor care incriminează relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex în această ţară.
„Astăzi mă simt muncitor migrant”
În aceste condiţii, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a afirmat sâmbătă că se simte „arab”, „gay”, „muncitor migrant”, criticând cu fermitate, în ajunul deschiderii Cupei Mondiale de fotbal, "lecţiile de morală" ale denigratorilor Qatarului care denotă, în opinia sa, „ipocrizie”.
Într-o conferinţă de presă începută cu un lung monolog, conducătorul italo-elveţian al instanţei mondiale a scos în evidenţă originile sale italiene, asigurând că se simte aproape de migranţii veniţi să lucreze la Doha în condiţii criticate de organizaţiile de apărare a drepturilor Omului.
„Astăzi, eu sunt qatarian, astăzi mă simt arab, astăzi mă simt african, astăzi mă simt gay, astăzi mă simt handicapat, astăzi mă simt muncitor migrant”, a spus Infantino în alocuţiunea sa.
Va fi ultima participare la Mondial pentru Ronaldo și Messi
Turneul final din Qatar va fi ultimul pentru două nume de legendă, Lionel Messi (35 ani) şi Cristiano Ronaldo (37 ani). Vor rata această ediţie a Cupei Mondiale jucători de top precum Erling Haaland, Gianluigi Donnarumma, Mohammed Salah, deoarece Norvegia, campioana europeană Italia şi Egiptul nu s-a calificat, în timp ce francezii Paul Pogba, Ngolo Kante, Karim Benzema şi senegalezul Sadio Mane s-au accidentat, iar spaniolii Sergio Ramos şi Thiago Alcantara au fost lăsaţi acasă.
Brazilia, echipa cu cele mai multe titluri mondiale (cinci) şi una dintre favorite la câştigarea trofeului, este ultima care a sosit în Qatar, chiar sâmbătă.
Benzema ratează Cupa Mondială
Karim Benzema (34 de ani) s-a accidentat la unul dintre antrenamenele Franței dinaintea Cupei Mondiale din Qatar și nu va putea evolua la turneul final din acest an.
După o lună extrem de grea la Real Madrid, unde a jucat destul de puțin din cauza problemelor medicale, atacantul a sperat că va reintra în circuit la naționala Franței, pentru Cupa Mondială. Cu toate acestea, Balonul de Aur din acest an a continuat să fie urmărit de ghinion și s-a accidentat la unul dintre antrenamente, astfel că a devenit indisponibil pentru competiția care se va încheia luna viitoare.
La scurt timp după ce s-a aflat că nu va juca, Benzema a postat și un mesaj pe rețelele sociale.
„În viața mea nu am renunțat niciodată… dar în seara asta trebuie să mă gândesc la echipă așa cum am făcut-o întotdeauna, așa că vreau să las locul cuiva care poate ajuta grupul să facă o Cupă Mondială grozavă. Vă mulțumesc pentru toate mesajele de susținere”, a transmis Benzema.
32 de echipe participante
Turneul final din Qatar, cu 32 de echipe, va avea 64 de meciuri, care vor fi găzduite de 8 stadioane, urmând să se încheie pe 18 decembrie, cu finala de pe Lusail Stadium. Acest turneu final va fi ultimul cu 32 de echipe participante; din 2026, vor participa 48 de ţări la CM găzduită împreună de SUA, Mexic şi Canada.
Mascota oficială a turneului a fost dezvăluită la 1 aprilie 2022, în timpul extragerii fazei grupelor. Numele său este La'eeb, un cuvânt arab ce înseamnă „jucător super talentat”.
Mingea oficială a turneului final, „Al Rihla” („călătorie”, în limba arabă), realizată de Adidas, a fost prezentată la 30 martie 2022, menţionează agenţia EFE. Mingea este prima din istoria Cupei Mondiale fabricată exclusiv din vopseluri şi cleiuri pe bază de apă.
Pentru prima oară, a fost lansată o coloană sonoră oficială completă a Cupei Mondiale FIFA, în loc de o singură melodie oficială. Prima melodie a albumului este „Haya Hayya (Better Together)”, interpretată de Trinidad Cardona, Davido şi Aisha, a doua este „Arhbo”, cântată de Gims şi Ozuna, iar cea de-a treia treia melodie fiind „Light The Sky”, interpretată de Nora Fatehi, Manal, Rahma Riad şi Balqees.
La CM 2022 vor fi prezenţi şi trei arbitri români: Istvan Kovacs, la centru, şi Ovidiu Artene şi Vasile Marinescu, asistenţi. Kovacs a fost nominalizat al patrulea oficial la meciul de deschidere.
FOTO: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: