Sport
OPINIE. „U” Cluj pe pielea noastră
În ciuda a ce s-a vorbit, mult, înainte, a ce se vorbește încă în aceste zile și a ce se va mai vorbi și de aici înainte (c-așa-i în fotbal), mie alegerea și desemnarea lui Ioan Ovidiu Sabău ca director tehnic la „U” Cluj mi se pare lucrul cel mai normal, cel mai util și mai necesar posibil în acest moment greu pentru echipă. E primul lucru bun după promovarea primita și ea ca „pleașcă”.
Viorel Nistor, lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism
Și o s-o spun cât se poate de limpede că pentru mine Sabău nu este nici „Neluțu”, nici „Moțu” (indiferent de unde vin aceste diminutive de alint) și nici măcar nu-l cunosc personal sau să am vreun interes cât se poate de aparte sau de minor.
Dar sunt dintre aceia care, în urmă cu mulți ani, se afla în tribunele stadionului „Ion Moina” atunci când crainicul a anunțat debutul acestuia la „U” Cluj. Mi-au rămas în minte, oricât de vag, vocea și numele rostit, dacă nu mă înșel, pe atunci i se spunea doar Ioan „Neluțu” Sabău. Un debut de fapt așteptat cu înfrigurare, produs la vârstă foarte fragedă (trecuse de 15 ani, cred), un „fenomen în devenire” (ceva asemănător cu Hagi), căci „chibiții” clujeni vorbeau despre el ca despre un talent ieșit din comun și-l vedeau ca pe un viitor jucător excepțional. Nu stăpânesc, așa, în grabă, neapărat datele și cifrele, dar despre aceste anticipări și ecouri îmi aduc bine aminte bine, căci vorbeam cu prietenii și colegii de atunci.
Și chiar așa a fost! Fără îndoială că Sabău e cel mai bun produs fotbalistic al Clujului după Tim Câmpeanu, prin realizări și palmares, chiar dacă nu și-a atins niciodată vârful potențialului, lăsând în urmă niște mari regrete, generate, în special, de accidentări în momente cât se poate de nepotrivite. Nu e nici locul și nici timpul de a analiza aici cariera indubitabilă a unui mare jucător român de fotbal format la Cluj, sunt lucruri știute și indubitabile. Insă n-aș lăsa să se înțeleagă că e suficientă componenta nostalgică care de la sine să susțină aducerea lui ca antrenor la „U”. Nicidecum! Ba mai spun că Sabău a mai condus în două rânduri această echipă, însă niciodată cum și când trebuia și merita, nu în Liga 1 și nu în momente prielnice. Și iarăși nu e cazul acum a „dezgropa morții” altora, dar cred că de fiecare dat el (și nimeni altcineva) a fost victima unor abuzuri de încredere (într-o formă sau alta). Tot vom afla odată!
Și mai este o întrebare de pus: cine are mai mare nevoie de celălalt în acest moment, Sabău de „U” Cluj sau „U” de Sabău? El n-a mai antrenat de opt ani, iar unde sunt opt merge și al nouălea, mai ales că pare genul care n-a mai vrut să intre în orice aventură din Liga 1, unde toate „poveștile” sunt asemănătoare și cu final îndeobște cunoscut. Însă, de cealaltă parte, „U” Cluj se află într-un moment cât se poate de critic. Este o nou promovată aflată în dizgrația „zeilor” federației și comisiilor, are o conducere fragilă și neexperimentată și o susținere financiară și „politică” insuficiente pentru a rezista altfel decât fotbalistic în prima ligă. Iar fotbalistic, „U” are drept moștenire un lot subțire, incomplet și lipsit de valoarea și motivația necesare trecerii „rubiconului”, și, colac peste pupăză”, este abandonată de antrenorul (Eugen Neagoe) pe care-l înzestrase, cu naivitate, cu puteri depline și cu încredere. Eu nici n-aș numi gestul lui ”Geană” (i-auzi) „trădător”, cât ticălos și premeditat, lăsând clubul și de izbeliște și de „rușine” chiar de Sărbători. Las deoparte că celelalte variante de antrenor luate în calcul vădesc același sindrom, al mercantilismului și tranzacționismului suverane, al interesului de moment (de-o săptămână, de-o lună sau de-un semisezon) și nu al proiectului de durată și al investiției afective. Și Teja, și Dică, și Rednic „cel de pe urmă” ori altul ar fi plecat la prima chemare reală, precum Neagoe, lăsând fără scrupule echipa în liga secundă.
Așa că acceptarea lui Sabău trebuie privită cu toată luciditatea și înțelepciunea, dacă nu cu entuziasm sau bucurie, ca pe un reper de încredere, dacă nu neapărat o promisiune sau un „jurământ”. Cum să-l ai aproape pe Sabău, să fie disponibil și doritor și să nu-l chemi în ajutor? Pare de-a dreptul absurd și suprarealist, în ciuda tututor poveștilor în doi peri! Credem în bunacredința a lui Sabău înaintea oricăror alte valori și angajamente și credem că va face tot ce-i este cu putință pentru binele lui ”U”. Atâta știm! Și mai știm sigur că a ezitat acum la prima strigare, tocmai din pricina acelui variabil și imprevizibil capital de încredere al suporterilor, de care e nevoie la „U”. Acesta i-a fost livrat/asigurat de cineva din „proximitate”, un prieten devotat al echipei, dar care putea să nu fie sau să nu reușească sau să judece altfel sau să se înșele și el. Și atunci? Trecem peste aceste lucruri, dar nu le uităm și nu le putem pierde semnificația.
Cu atât mai mult cu cât domnesc aici la Cluj niște „demoni ai dihoniei”, ai iubirii exclusive, ai patentului absolut asupra pasiunii pentru „U”. O „iubire” atât de mare și de disputată că era s-o omoare în câteva rânduri.
Cum ar fi să facem o altă listă de priorități și să punem interesele clubului și ale echipei chiar pe primul loc și să stăm noi pe locurile următoare! Ar muri cineva emoțional, sportiv, financiar sau politic?
Ia să încercăm, dar pe pielea noastră, nu a lui Sabău!
Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de mai mult de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.
CITEȘTE ȘI:
