Politică
OPINIE. Viorel Nistor: „Revoluția din 1989: fapte, semnificații sau consecințe”
E din nou 21-22 decembrie și ne aducem aminte (sau suntem obligați sau e bine să ne aducem aminte) că, în urmă cu 33 de ani, România a trecut printr-o revoluție, o schimbare dramatică de regim și de destin.
Viorel Nistor, lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism
Revoluția, după definiție, e o schimbare politică violentă, tragică adesea, cu sacrificii mari și conflicte puternice, ce naște controverse uneori greu de lămurit. A noastră, oricât de contestată ar fi, n-a fost altfel, a lăsat în urmă multă durere, întrebări fără răspuns și dileme greu de acceptat.
De aceea, constatăm astăzi că nici nesfârșite procese juridice, nici anchete parlamentare, nici lucrări istorice credibile, nici serii de anchete jurnalistice și dezvăluiri sau multe cărți dedicate evenimentelor din decembrie 1989 n-au convenit asupra unui adevăr unic, de necontestat, unanim recunoscut care să aducă liniște, reculegere și acceptare generală. Putem proroci că nici nu se va întâmpla prea curând asta și că revoluția românească va fi deslușită complet ca un adevăr istoric pentru urmași. Însăși istoria ne obișnuiește și ne spune că așa stau câteodată lucrurile.
În paralel cu acest proces social (juridic, mediatic, psihologic etc.), cu o anumită durată, de acomodare a unui popor cu propria istorie, fiecare individ, trăitor sau netrăitor al acestor evenimente, și-a construit propria lui reprezentare, ipoteză și variantă de adevăr. De aceea pare că avem mai multe „revoluții”, mai multe categorii de „eroi”, mai multe „adevăruri” și mai multe posibile „interpretări” etc.
„Ce contează mai mult, faptele, semnificația lor sau consecințele pe care le-au declanșat?”
Ce e mai important când ne gândim la revoluția noastră și la ce să ne raportăm mai ales în aceste momente de rememorare și bilanț? Ce contează mai mult, faptele, semnificația lor sau consecințele pe care le-au declanșat? Răspunsul nu-i ușor, pentru că toate sunt importante, chiar dacă accesul la ele nu este identic!
O parte dintre noi, de peste treizeci de ani, ne luptăm cu „faptele”, cu nedreptățile sau „crimele” comise în numele libertății sau ca pretext al unei libertăți închipuite sau promise. De ce au murit mii de oameni, de ce au fost și mai mulți răniți și mutilați, de ce a fost nevoie de aceste sacrificii? Pentru că „revoluția” nu se face cu legea în mână, ci împotriva ei, vor spune unii. Așa o fi, dar adevărul nu a fost rostit și asumat niciodată până la capăt și nici nu va fi câtă vreme cei care poartă fie și un dram de răspundere mai sunt în viață. Pentru aceștia și pentru „profitorii” schimbării, istoria este „întortocheată”, faptele sunt „complexe” și până aceștia vor avea posibilitatea să nege adevărul inconvenabil lor, o vor face până la capăt. Asta este una dintre lecțiile învățate, dar nu înseamnă că viața fie și a unui singur om, sacrificat fără justificare, nu este importantă și vinovăția nu ar trebui pedepsită.
„Care a fost sau care este semnificația schimbării petrecute în decembrie 1989?”
Care a fost sau care este semnificația schimbării petrecute în decembrie 1989? Aici nu cred că sunt mari dubii la scară istorică, în ciuda nostalgiei omenești după comunism. La acel moment, România era o țară fără destin, izolată în cadrul blocului sovietic și închisă în raport cu restul lumii civilizate. O țară sărăcită de o economie etatistă și de o conducere orbită de putere și de teamă, cu o populație sacrificată, secătuită material, emoțional și moral. O schimbare era obligatorie și în România, precum în tot sistemul comunist, dar la noi s-a produs după cum ne-am priceput și cum am meritat. Am fost o țară fără opoziție semnificativă la comunism, fără dizidență structurată și complet nepregătită pentru schimbare de regim. Să nu ne mirăm foarte tare atunci că la putere au ajuns (așa cum au ajuns) tot nomenclaturiști, eșalonul doi și trei din PCR, căci alți politicieni/partide în stare de funcționare nu existau. Dar chiar și așa, țara noastră a schimbat „macazul istoric”, chiar dacă nu știa nimeni încotro o apucă. Am plătit un preț, chiar dacă azi putem judeca că acesta n-a fost achitat de cine trebuie. Comunismul n-a fost judecat până la capăt niciodată, faptele și vinovățiile sunt încă în suspans și acestea au rămas un balast și o greutate pe care o tărâm după noi. E adevărat că ar fi putut să ne țină pe loc sau să ne tragă înapoi, dar, din fericire, nu s-a întâmplat. N-am avut startul cel mai bun, n-am avut tranziția de la comunism cea mai inspirată și reușită, dar am făcut un pas istoric cu tot acest reziduu comunist din/cu noi.
Și ajungem la consecințele revoluției, fără îndoială, controversate și ele, căci în libertate nu-i ca în dictatură, acum măcar ai dreptul să te plângi. După căderea comunismului, românii au descoperit libertatea și au început să înțeleagă și să construiască democrația (greu și cu durere), cu toate ajunsurile și neajunsurile ei. Unii au înțeles că libertatea și democrația trebuie asumate și apărate, alții așteaptă și azi să le livreze cineva de undeva... Cu toate că leadershipul n-a ales mereu cele mai bune soluții, într-o țară măcinată de corupție politică, totuși, România s-a plasat pe traiectoriile corecte pentru viitor, politico-economice (UE) și de securitate (NATO), iar PIB-ul său s-a triplat în treizeci de ani. Peste toate percepțiile subiective, România este azi o țară dezvoltată, în primele cincizeci din lume, cu un nivel de trai rezonabil, cu drepturi și libertăți elementare respectate și asigurate. Nu suntem o țară perfectă și nici perfect funcțională, nici nu există așa ceva. Avem multe nerezolvate, de pildă, educația, sănătatea, corupția, administrația centrală și locală. Dar trebuie să înțelegem că o țară are conducerea pe care o generează și o merită.
Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de mai mult de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.
CITEȘTE ȘI:
