Sport
Dan Petrescu reacționează după acuzațiile de „blat” la adresa CFR Cluj
Dan Petrescu a reacționat la acuzațiile de blat făcute de președintele U Craiova 1948.
Dan Petrescu reacționează la acuzațiile de blat /FOTO: captură ecran CFR Cluj - Youtube
Înaintea meciului dintre CFR Cluj și Sepsi, Marcel Pușcaș, directorul executiv al celor de la U Craiova 1948, a sugerat posibilitatea existenței unui aranjament între cele două echipe, prin care CFR Cluj ar fi cedat trei puncte Sepsi-ului pentru a le permite să intre în play-off, iar Sepsi ar fi cedat șase puncte ardelenilor.
Cu toate acestea, meciul s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, fără nicio intervenție suspectă, astfel încât Sepsi și CFR Cluj au plecat cu câte un punct.
La conferința de presă premergătoare partidei cu U Cluj, Dan Petrescu, antrenorul campioanei, a afirmat că este mulțumit de decizia Comisiei de Recurs privind rejucarea meciului dintre Sepsi și U Craiova 1948. De asemenea, el a negat implicarea în vreun fel de aranjament și a subliniat că atâta vreme cât el va fi antrenor, nu va exista nicio înțelegere între echipe.
„În legătură cu această hotărâre, eu sunt de acord să se joace, indiferent care erau cauzele. Mie îmi place ca meciurile să se joace pe teren, indiferent de ce a fost în tribună. Să îți câștigi locul pe teren, nu prin Comisii. E bine că se joacă fotbal. Nu țin nici cu Craiova, nici cu Sepsi. Nu am nicio treabă.
Și înainte de meciul nostru s-au făcut speculații, că va fi... Cât voi fi eu antrenor nu va exista un meci dubios. Eu îmi doresc tot timpul ca echipa cea mai bună să câștige. Mie îmi pare bine că se rejoacă acest meci. e foarte important. E mult mai bine așa pentru fotbalul nostru”, a spus Dan Petrescu.
Adrian Mititelu, patronul celor de la U Craiova 1948, a transmis că nu este de acord cu declarația lui Marcel Pușcaș, care a suspectat un „blat” la meciul Sepsi - CFR Cluj.
„Vreau să știți că opinia domnului Marcel Pușcaș de astăzi, în legătură cu meciul Sepsi - CFR, e o opinie personală, nu e poziția clubului FC U. Eu n-am avut nicio emoție că CFR nu joacă serios.
Domnul Pușcaș are, la acest club, atribuțiile pe care le are. Ce scrie domnul Pușcaș pe Facebook nu e treaba noastră.
Și-a câștigat dreptul de a spune ce gândește. Argumentele lui se bazau pe istoria trecută a fotbalului românesc. Noi nu suntem părtași la aceste declarații”, a spus Adrian Mititelu pentru digisport.ro.
CITEȘTE ȘI: