Sport

Se califică România la EURO 2024? Tricolorii joacă în această seară în preliminarii cu Andorra

Naţionala de fotbal a României începe, sâmbătă, o nouă campanie de calificare la un turneu final, urmând să întâlnească Andorra, în preliminariile Campionatului European din 2024.

Echipa națională la antrenament în Andorra. Sursă foto Facebook Echipa națională de fotbal a României Echipa națională la antrenament în Andorra. Sursă foto Facebook Echipa națională de fotbal a României

 

România joacă în preliminarii în grupa I, cu Israel, Elveţia, Belarus, Andorra şi Kosovo.


Meciul cu Andorra este programat la ora 21.24, pe Estadi Nacional din Andorra la Vella.

Din lotul convocat pentru meciul cu Andorra şi pentru a doua partidă din calificări, cu Belarus (28 martie), fac parte trei posibili debutanţi: Adrian Şut, Alexandru Dobre şi Louis Munteanu.


Palmaresul cu Andorra

Potrivit FRF, România are în palmares patru confruntări, toate oficiale, cu Andorra, iar bilanţul este unul sută la sută pozitiv, cu 4 victorii şi golaveraj 15-1.

În preliminariile CM 2006 a întâlnit România pentru prima oară Andorra, o dublă confruntare care s-a terminat 5-1 pentru tricolori în deplasare şi 2-0 în returul de la Constanţa. Au urmat alte două meciuri oficiale, şi tot în preliminarii de Mondial, de data aceasta contând pentru ediţia 2014 a competiţiei supreme. Tricolorii s-au impus cu 4-0 atât la Bucureşti (2012), cât şi în returul din Andorra la Vella (2013). Torje, C. Lazăr, Găman şi Maxim au scris succesul de pe teren propriu în 2012, cu Chiricheş titular şi integralist, în vreme ce anul următor au marcat Keşeru, Bogdan Stancu şi aceiaşi Torje şi C. Lazăr.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Naţionala României începe preliminariile EURO 2024 în deplasare, cu Andorra. VEZI programul meciurilor

Prima reacție de la CFR Cluj, după egalul rușinos din Andorra: „Vântul poate fi o explicație la acea greșeală a lui Bălgrădean”

CFR Cluj a reconstituit cu juniorii golul anulat cu Rapid: „Nu e ofsaid! Trimitem imaginile la FRF și CCA!”

Ultimele Stiri
abonare newsletter