Sport

U-BT s-a calificat în finala Ligii Naţionale de baschet masculin. Silvășan: „Fără a da totul pe teren putem fi învinși de oricine”

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, deţinătoarea titlului, s-a calificat în finala Ligii Naţionale de baschet masculin.

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, deţinătoarea titlului, s-a calificat în finala Ligii Naţionale de baschet masculin/ Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, deţinătoarea titlului, s-a calificat în finala Ligii Naţionale de baschet masculin/ Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook

 

 


U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, deţinătoarea titlului, s-a calificat în finala Ligii Naţionale de baschet masculin, după ce a învins-o pe CS Rapid Bucureşti cu scorul de 95-76 (29-20, 24-16, 20-25, 22-15), vineri, în deplasare, în meciul al patrulea al semifinalei.

 


U-BT Cluj s-a impus cu scorul de 3-1 la general şi o va întâlni în finală pe CSM CSU Oradea, care a trecut cu 3-0 la general de CSU Sibiu.

Echipa clujeană, condusă de Jalen Leonard Jones (20 puncte, 6 recuperări) şi Emanuel Căţe (15 p, 3 rec, 3 pase decisive), s-a impus fără drept de apel în meciul de vineri, după ce pierduse la fel de clar meciul de miercuri, tot în Giuleşti, cu 86-106. De la oaspeţi s-au mai remarcat Kasey Juwan Shepherd, 16 p, 4 rec, 4 pd, Andrija Stipanovic, 12 p, 6 rec, Leonardo Simoes Meindl, 10 p, 5 rec, 5 pd. MVP-ul Rapidului a fost Tyler Xavier Stone, cu 25 p, 3 rec, 4 pd.


Silvășan: „Mă bucur pentru victorie și pentru calificarea în finală”

Echipa antrenată de Mihai Silvăşan obţinuse victorii în primele două meciuri, de pe teren propriu, cu 78-61 şi 77-55. Finala se va juca după sistemul cel mai bun din şapte partide.

„Mă bucur pentru victorie și pentru calificarea în finală. Se pare că am înțeles că fără o atitudine corectă și fără a da totul pe teren putem fi învinși de oricine. Din fericire, astăzi s-a întâmplat opusul, am dat totul pe teren, nu ca în meciul III. 


Cred că nu s-a pus pus foarte mult problema învingătoarei, am controlat jocul de la un capăt la altul. Am rămas puternici și când ei s-au apropiat la 10 lungimi. Am avut mai multe recuperări, ceea ce spune totul despre nivelul nostru de combativitate. Mergem mai departe, avem câteva zile de odihnă. Trebuie să pregătim bine finala cu Oradea. CSM Oradea este un adversar greu, o echipă bună. Sunt convins că va fi o finală de calitate, cu un baschet pe măsură. Sper ca noi să ieșim învingători, acesta este obiectivul nostru și asta ne dorim”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul echipei U-BT Cluj-Napoca.

Rapid va juca finala mică, împotriva celor de la CSU Sibiu.


CSO Voluntari a trecut de SCM „U” Craiova cu 82-73, pe teren propriu, în primul meci al seriei pentru locurile 5-6, care se joacă după sistemul cel mai bun din trei partide. Toddrick Gotcher (16 p, 3 rec), Rolland Torok (14 p, 6 rec, 3 pd) şi Darko Planinic (13 p, 3 rec) s-au remarcat de la ilfoveni, iar Milvoje Mijovic (21 p, 4 rec) şi Cortez Lamar Edwards (16 p, 6 rec, 8 pd) s-au evidenţiat de la oaspeţi.

CSM VSKC Miercurea Ciuc a retrogradat din Liga Naţională, după ce a fost învinsă de CS Municipal 2007 Focşani cu 79-67, vineri, pe teren propriu. CSM Focşani a câştigat cu 3-0 seria pentru locurile 15-18, menţinându-se în eşalonul de elită.

În celălalt duel pentru poziţiile 15-18, ABC Laguna Bucureşti a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu 74-72, printr-un coş reuşit de Devin Jameel Cooper, când mai erau şapte secunde. Steaua are 2-1 la general, după victoriile de pe teren propriu, cu 84-64 şi 73-55. Seria se joacă după sistemul cel mai bun din cinci partide, următoarea având loc tot în Arena de Baschet, pe 7 mai.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

U-BT Cluj-Napoca a obținut al doilea succes în play-off-ul Ligii Naționale. Silvășan: „Am avut intensitatea necesară”

Leo Meindl, baschetbalistul U-BT, despre cum s-a acomodat în România: „Mai întâi, știam de Dracula, apoi v-am descoperit”

Ultimele Stiri
abonare newsletter