Sport

Oficial! „U” Cluj are un nou antrenor după plecarea lui Ovidiu Sabău

Anton Petrea este începând de vineri, 9 iunie, noul antrenor al echipei FC Universitatea Cluj.

Anton Petrea/ Foto: FCSB - Facebook Anton Petrea/ Foto: FCSB - Facebook

 

 


Anton Petrea este începând de vineri, 9 iunie, noul antrenor al echipei FC Universitatea Cluj.

 


Cu o Cupa a României în palmares ca antrenor principal la FCSB, Anton Petrea (48 de ani) a mai pregătit Chindia Târgoviște în sezonul recent încheiat, dar are și o vastă experiență ca antrenor secund la echipe precum la FCSB, Litex Lovech (Bulgaria), Al Hilal (Arabia Saudită), Al Wahda (Arabia Saudită), Al Wasl (Arabia Saudită) sau Concordia Chiajna.

Câștigător al Cupei și de două ori aproape de titlu cu FCSB

Anton Petrea și-a început cariera de antrenor principal la startul sezonului 2020/2021, pe banca celor de la FCSB. A încheiat sezonul regular al Ligii 1 pe prima poziție cu „roș-albaștrii”, însă la finalul play-off-ului echipa sa a terminat campionatul pe poziția secundă. Echipa antrenată de Petrea s-a remarcat prin jocul ofensiv în acel sezon, având cel mai mare număr de goluri marcate (72), cu 15 mai multe față de ocupanta primei poziții, CFR.


Cu Anton Petrea pe bancă, bucureștenii au câștigat, pe 22 iulie 2020, Cupa României.

Petrea a părăsit echipa „roș-albastră” la finalul sezonului 2020/2021, dar a revenit în noiembrie 2021. După ce a încheiat sezonul regular la 14 puncte în spatele celor de la CFR, a reușit un play-off cu opt victorii, fiind din nou foarte aproape de titlu, pe care l-a ratat după un egal cu Voluntari în penultima etapă și o victorie (3-1) cu CFR.


A doua provocare ca antrenor principal pentru Anton Petrea a fost Chindia Târgoviște, echipă pe care a preluat-o în septembrie 2022 de pe ultimul loc în Superliga. A urmat o serie de șase victorii și patru remize în 11 partide, care au dus echipa din sudul țării până pe locul 8, după care problemele financiare ale echipei dâmbovițene au început să își spună cuvântul, iar acest lucru s-a reflectat până la finalul play-out-ului și în clasament.

În ceea ce privește cifrele, cu Anton Petrea pe bancă Chindia a avut a doua cea mai bună medie din campionat la dueluri câștigate, 95 pe meci și un procentaj de 51%.


Calificare în optimile Europa League și un titlu ca antrenor secund la FCSB

După ce și-a încheiat cariera de jucător, Anton Petrea a făcut primii pași în antrenorat alături de Laurențiu Reghecampf, al cărui secund a fost inițial la FC Snagov și Concordia Chiajna și alături de care a ajuns la FCSB la începutul sezonului 2012/2013. A câștigat titlul în acel an, însă cea mai mare realizare a fost parcursul european al echipei. Bucureștenii ajungeau în optimile Europa League, unde învingeau Chelsea în prima fază cu 1-0 pe Național Arena, dar cedau cu 3-1 la Londra.

În sezonul 2013/2014, cu Laurențiu Reghecampf și Anton Petrea pe bancă, gruparea „roș-albastră” a cucerit un nou titlu și a evoluat în grupele Champions League pentru prima dată după patru ani.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

„U” Cluj se desparte de șapte jucători și pregătește noi transferuri

Ioan Ovidiu Sabău nu continuă la „U” Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter