Sport

David Popovici a ajuns acasă. „Vreau să le spun tinerilor că nu există magie, există doar muncă”

Marele campion la nataţie David Popovici a revenit, duminică, în ţară şi a declarat că abia aşteaptă să se întoarcă în bazinul de înot pentru a urca din nou pe prima treaptă a podiumului.

David Popovici la bazin. Foto: Facebook David Popovici David Popovici la bazin. Foto: Facebook David Popovici

 

David Popovici, 18 ani, a revenit în această dimineață în România, după Campionatele Mondiale de la Fukuoka, Japonia. Alături de Camelia Potec (41), președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Român, David a susținut o conferință de presă la Salonul Oficial de la Aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni).


„Vă mulțumesc pentru prezență. În primul rând, aș vrea să le mulțumesc oamenilor care m-au susținut, care mă susțin, care au urmărit Campionatul Mondial. Am învățat acum cât de importantă e susținerea voastră, în vremuri și mai puțin bune, pentru că binele e în general celebrat la concursuri. 

E cea mai bună ocazie pentru mine acum să le transmit tinerilor și copiilor care mă urmăresc că nu există magie, există doar antrenament, efort constant pentru a-ți atinge țelul. E complet normal și uman să nu-ți iasă întotdeauna. Chiar prefer să fiu un sportiv complet, care să știe să gestioneze suișurile și coborâșurile carierei imprevizibile pe care ți-o aduce sportul, prefer să fiu asta decât un robot care știe doar să câștige. Consider că aceste experiențe mă fac mai puternic.


CITEȘTE ȘI: Ungurii nu cred că David Popovici e român. „Este esența natației, dar provine dintr-o țară…”

A fost un an dificil, haotic, bizar, de la record mondial, la bacalaureat, la Fukuoka. Ţine doar de mine cum reacţionez, am două variante: las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze, să mă ţină pe loc sau să mă motiveze să merg mai departe. Asta e viaţa, ăsta e sportul, nu poţi câştiga mereu.  Mă simt mai puternic ca niciodată, sunt extrem de motivat. De abia aştept să revin, să fiu din nou cel mai bun din lume. Nu renunţa niciodată la visul tău doar pentru că-ţi va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum.

Ține numai de mine cum reacționez când întâmpin obstacole în drumul meu. Doar asta pot controla. E un proces, iar eu sunt aici să învăț. 


După cum văd eu lucrurile acum, am două variante. Prima: las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze și să mă țină în loc. Sau las ce s-a întâmplat să mă motiveze. Voi alege varianta a doua, bineînțeles. Iubesc ceea ce fac, ăsta e sportul, asta e lumea reală, nu am cum să câștig întotdeauna, îmi pare rău dacă vă așteptați la altceva. 

Aș vrea să închei cu un citat al lui Earl Nightingale: «Nu renunța niciodată la visul tău doar pentru că îți va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum». Duminică frumoasă! Mulțumesc!”, a spus David, care ulterior s-a întors în fața microfoanelor:


„Mai am ceva de spus. Plec de la concursul ăsta cu ceva extraordinar de valoros, ceva ce am simțit și când am încheiat Jocurile Olimpice din Japonia. Sunt extrem de motivat, mă simt mai puternic ca niciodată. Trebuie să iau o vacanță acum, să am grijă de corpul și de psihicul meu, dar abia aștept să mă întorc la antrenamente. Vreau să fiu din nou cel mai rapid înotător din lume, cel mai bun, pentru mă simt mai puternic ca niciodată”.

Popovici a ratat podiumul la Fukuoka atât la 200 m liber cât şi la 100 m liber.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

David Popovici a ratat podiumul la Campionatul Mondial din Japonia. Înotătorul a ieșit pe locul 6

Oficial. David Popovici rămâne să studieze în România. „Simt că am o înclinație spre acest domeniu”. Ce facultate va urma?

David Popovici și-a donat medalia de aur câștigată la Campionatele Mondiale pentru copiii bolnavi de cancer

Ultimele Stiri
abonare newsletter