Sport
Meci cu ultima clasată
<p style="text-align: left;"><img src="documente/stories/2012/02_februarie/28/jolidon.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />„U“ Jolidon va juca astăzi acasă cu SCM „U“ Craiova, lanterna roșie a clasamentului Lgii Naționale.</p>
Vicecampioanele trebuie să învingă ultima clasată pentru a se menține în lupta pentru un loc pe podium.
Elevele lui Gheorghe Covaciu au fost învinse în ultima etapă în deplasare la HCM Roman, iar astăzi vor primi vizita celor de la SCM „U“ Craiova, formație în fața căreia pornesc favorite. Clujencele se află pe locul patru în clasamentul Ligii Naționale, cu 19 puncte strânse în 14 meciuri, la egalitate cu HC Dunărea Brăila, echipa de pe locul 5. HC Zalău și Oțelul Galați, echipele de pe podium, au 25, respectiv 23 p, dar au și două, respectiv trei meciuri în plus față de „alb-negre“, astfel că lupta pentru medalii este foarte strânsă. Vicecampioanele au și avantaj moral în fața oltencelor, întrucât le-au învins și în meciul tur, cu 28-24.
Meciul dintre „U“ Jolidon și SCM „U“ Craiova se va disputa astăzi, de la ora 18, la Sala Sporturilor „Horia Demian“ și va conta pentru etapa a 17-a a Ligii Naționale.
Sălăjan: „Va fi un meci disputat“
Oficialii vicecampioanelor nu se cred că va fi un meci foarte ușor, dar așteaptă o victorie în fața ultimei clasate. „Este un meci normal de campionat. Cred că va fi o întâlnire disputată, pentru că formația din Craiova, chiar dacă este pe ultimul loc, joacă un handbal de calitate, plăcut ochiului. Însă echipa noastră pornește favorită și trebuie să câștigăm, nu vom avea nici o scuză dacă nu reușim acest lucru“, a declarat, pentru monitorulcj.ro, Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al handbalistelor universitare.
Oficialul clujencelor a mai precizat că Gheorghe Covaciu are la dispoziție tot lotul, cu excepția jucătoarelor Raluca Mihai (extremă stânga) și Viorica Suba (portar), care sunt accidentate.
Clasament Liga Națională
1. Oltchim Rm. Vâlcea 14 14 0 0 28
2. HC Zalau 17 11 3 3 25
3. HC Oțelul Galați 16 11 1 4 23
4. „U“ Jolidon Cluj 14 9 1 4 19
5. HC Dunărea Brăila 14 9 1 4 19
6. ASC Corona 2010 Brașov 16 8 0 6 15
7. Univ. Neptun Constanța 15 6 2 7 14
8. CSM București 15 6 1 8 13
9. HCM Roman 16 6 1 9 13
10. HCM Baia Mare 15 6 1 8 13
11. CSM Ploiești 16 5 2 9 12
12. CSM Bacău 17 4 1 12 9
13. CSM Cetate Devatrans 15 3 2 10 8
14. SCM Craiova 16 2 0 14 4