Sport

„U“ Jolidon a învins ultima clasată

<p />Vicecampioanele de la „U“ Jolidon Cluj au învins marți seara formația SCM Craiova, într-o partidă din cadrul etapei a 17-a a Ligii Naționale.

Clujencele s-au impus cu scorul final de 35-28, dar au suferit în prima parte a jocului. Oltencele au intrat foarte motivate pe teren și au condus o bună parte din prima repriză. Elevele lui Gheorghe Covaciu s-au trezit însă destul de repede, iar scorul la pauză a fost egal, 15-15. Vicecampioanele și-au arătat valoarea în repriza secundă, când au preluat conducerea, iar pe final s-au distanțat pe tabela de marcaj.

Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al handbalistelor „alb-negre“, a declarat că vicecampioanele au jucat bine în repriza secundă a meciului cu Craiova. „Am început mai greu partida, însă în repriza a doua am evoluat mult mai bine şi am avut chiar un avans de opt goluri“, a spus Sălăjan.

În urma acestei victorii, „U“ Jolidon acumulează 21 de puncte și se situează pe locul patru în clasamentul Ligii Naționale, având cu două mai puţin decât Oţelul Galaţi, ocupanta locului trei, având însă şi un meci mai puţin disputat. SCM Craiova rămâne pe ultimul loc, cu numai patru puncte, la şase puncte distanţă de Cetate Deva, locul 12, și cu șanse mici de a evita retrogradarea.

Pentru clujence au marcat: Chintoan 10 goluri, Tivadar 9 g, Senocico și Dincă câte 4 g, Paraschiv și Vădineanu câte 3 g și Oltean 2 g. Pentru formația oaspete au punctat Han 8 g, Gogoriţă 7 g, Lazarin 4 g, Ilie 3 g, Mitran 2 g, Ianaşi, Pătuleanu, Briscan și Crăciun câte un gol.

În etapa a 18-a a Ligii Naționale, „U“ Jolidon va evolua în deplasare la CSM București. Meciul se va disputa duminică, 4 martie, la ora 12.30.

Ultimele Stiri
abonare newsletter