<p />Gimnasta Larisa Iordache s-a clasat, sâmbătă, pe locul trei la American Cup, prima etapă a Cupei Mondiale, în timp ce Diana Chelaru a ocupat locul cinci.
România a avut doar două reprezentante la prima etapă a Cupei Mondiale, la care au luat startul multipli medaliaţi europeni, mondiali şi olimpici. Larisa Iordache a reuşit o performanţă excelentă, clasându-se pe locul trei, cu un total de 59.332 puncte, după gimnastele americane Jordyn Wieber (61.032) şi Alexandra Raisman (60.832). Pe locul patru s-a clasat canadiana Victoria Moors (56.365), iar pe locul cinci a fost Diana Chelaru (56.100). În competiţia masculină, prima poziţie a fost ocupată de americanul Danell Leyva (90.664), urmat de ucraineanul Nikolai Kuksenkov (90.498) şi germanul Marcel Nguyen (89.925).