Sport
„Cupa Vinci” și-a desemnat câștigătorii la orientare în alergare. Vezi cine au fost medaliații clujeni al concursului ediției din 2023
Valea Gârboului a fost gazda concursului de orientare în alergare „Cupa Vinci” la sfârșitul săptămânii trecute, ajuns la ediția cu numărul 3. Trasator a fost un elev de clasa VI-a.
Clubului Sportiv Watch Out, în colaborare cu Asociațiile AJO Cluj și Pro Orientare au fost organizatorii concursului, ajuns deja o tradiție în calendarul competițional al orientariștilor.
La doar 12 ani, Simon Vince a planificat și a desenat traseele pentru toate categoriile de vârstă (12-80 de ani), și s-a implicat în montarea unor părți a posturilor de control, respectiv a marcat zona de plecare și sosire, având susținerea familiei, orientariști din trei generații.




În ciuda condițiilor meteo deloc favorabile, mulți orientariști de la cluburile din țară și câțiva amatori interesați de acest sport, au decis să-și încerce norocul pe traseele planificate pentru diferitele categorii de vârstă, respectiv diferitele niveluri de experiență în orientare.
Pentru categoria M10 și W10, în acest an nu s-a făcut un traseu marcat, ci s-a organizat un joc de colectare de posturi: cât mai multe, în decursul unei ore. Aceasta este o forma de abordare interactivă de inițiere în orientare, fiind nevoie de explicarea semnelor pe hărți, a rutelor alese, astfel că a fost nevoie și de voluntariat din partea părinților cu mai multă experiență în orientare, care i-au ajutat pe cei mici.
La categoriile Family, M10 și W10 au luat startul 34 participanți.
„Festivitatea de premiere a decurs într-o atmosferă familiară, am aplaudat toate categoriile de vârstă și ne-am bucurat să vedem că din ce în ce mai mulți copii participă la aceste concursuri. Mulțumim tuturor care au ajutat la desfășurarea concursului, iar participanților pentru faptul că nu s-au lăsat bătuți, și în ciuda ploii și zăpezii au ales să iasă în pădure în Valea Gârboului pentru o experiență de orientare inedită”, au transmis organizatorii.
Clujenii care au urcat pe cea mai înaltă treapta a podiumului (M = masculin, W = feminin, cifra de lângă literă este categoria de vârstă):
M12: Albert Demeter Hugó - C. S. Watch Out
M14: Szöcs Norbert - C.S. Watch Out
M16: Langviser Péter - C.S. Watch Out
M20-21: Vörös Ádám - C.S. TranSilva Cluj
M35: Szöcs Attila - C.S. Watch Out
M40: Kiss Attila - A.C.S. Compass Cluj
W12: Szöcs Sára - C.S. Watch Out
W14: Pálfy Eszter - C.S. Watch Out
W16: Miklós Sára - C.S. Watch Out
W18: Györög Gyöngyi - C.S. TranSilva Cluj
W20-21: Györög Gyöngyi Emese - Individual
W40-45: Kerekes Kinga - A.C.S. Compass Cluj
W50-55: Donogan Kinga - C.S. TranSilva Cluj
W60-65: Müller Katalin - A.C.S. Compass Cluj
OPEN TEHNIC: Szalló László - C.S. Watch Out

Clasamentul și rezultatele obținute de sportivi îl puteți vedea http://www.orienteering.ro/, rubrica Evenimente - Cupa Vinci 2023.
Mulțumiri doamnei învățătoare Ballo Emese pentru informațiile furnizate.
Surse foto: Szöcs Luciana și Simon András
CITEȘTE ȘI: