Sport

Ștefania Dobre, favorită la Zagreb

<p />Patru cadete de la „U“-CSM Cluj, împreuna cu antrenorul secund al lotului olimpic, Laura Moricz, vor pleca astăzi la Zagreb, Croația, pentru a participa la Cupa Europeană de Cadeți U-17 (cu vârsta de până la 17 ani), care se va desfășura în perioada 10-11 martie, plus pentru efectuarea unui stagiu de două zile de pregătire.

Gianina Andreica, antrenoarea de la club a celor patru sportive, a declarat că Ștefania Dobre este favorita competiției, dar așteaptă și de la celelalte clujence evoluții bune. „Este primul turneu de calificare pentru Campionatul European de cadete, iar noi avem patru sportive: Camelia Ioniță (40 kg), Ana-Maria Ioniță (48 kg), Cristina Ioanca (52 kg) și Ștefania Dobre (57 kg). Ștefania este vicecampioană mondială, adică principala favorită și pe care ne bazăm la acest concurs. Ne bazăm și pe celelalte, chiar dacă sunt micuțe, dar într-un an, doi, vom avea o generație bună“, a declarat antrenoarea de la „U“-  CSM.

Celelalte cadete, junioarele și senioarele secției de judo a „U“ - CSM Cluj, împreună cu lotul olimpic antrenat de Florin Bercean, se vor pregăti în perioada 11-31 martie în cadrul unui cantonament la Poiana Brașov. Cadetele se vor antrena pentru turneele de calificare la Campionatul European din iunie, iar lotul olimpic se va pregăti pentru Campionatul European Individual Seniori de la Chelyabinsk, Rusia, din perioada 26-28 aprilie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter