Sport

România va întâlni Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar în grupele Ligii Naţiunilor. Edi Iordănescu: „Obiectivul României trebuie să fie primul loc”.

Naţionala de fotbal a României va evolua în Grupa C2 din ediţia 2024-2025 a Ligii Naţiunilor, alături de Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara la Paris.

România va întâlni Kosovo, Cipru și Lituania/Gibraltar în grupa C2 din Liga Națiunilor 2024-2025 Foto: Echipa națională de fotbal a României Facebook.com România va întâlni Kosovo, Cipru și Lituania/Gibraltar în grupa C2 din Liga Națiunilor 2024-2025 Foto: Echipa națională de fotbal a României Facebook.com

 

 


Ultima echipă din grupa a doua a eşalonului trei valoric al competiţiei va fi decisă în martie, când se va juca un play-out între Lituania şi Gibraltar, învinsa urmând să retrogradeze în Liga D, iar învingătoarea va evolua în grupa României.

 


„E prematur să ne hazardăm acum în analize cu privire la adversari. Mai sunt luni bune, o perioadă de transferuri în vară care poate schimba situația multor jucători, atât de la naționala noastră, cât și de la adversare. Va conta mult cât și cum vor juca băieții noștri până la toamnă, dar și fotbaliștii rivalelor noastre din grupă”, a declarat selecționerul Edi Iordănescu. 

„Cert este un singur lucru, obiectivul României trebuie să fie primul loc. (...).Până atunci, concentrarea noastră maximă este însă pe EURO 2024 și tot ce înseamnă abordarea optimă a turneului final”, a adăugat Iordănescu. 


România a fost principalul cap de serie în urnele Ligii C.
Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:
Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024
Componenţa Ligii C
Grupa C1: Suedia, Azerbaidjan, Slovacia, Estonia;
Grupa C2: România, Kosovo, Cipru, Lituania/Gibraltar;
Grupa C3: Luxemburg, Bulgaria, Irlanda de Nord, Belarus;
Grupa C4: Armenia, Feroe, Macedonia de Nord, Letonia.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cu cine a picat echipa României în grupă, la EURO 2024?

Ultimele Stiri
abonare newsletter