Sport

CFR joacă acasă cu Pandurii Târgu Jiu

<p />CFR va întâlni mâine Pandurii, întru-un meci din cadrul etapei cu numărul 21 a Ligii 1.

„Feroviarii“ au obținut patru puncte din primele două partide jucate în 2012 și continuă lupta pentru campionat. Principalele adversare ale clujenilor, Dinamo și Rapid, au obținut același număr de puncte, astfel că situația în clasament este identică cu cea din pauza competițională.

De cealaltă parte, adversara de mâine a celor de la CFR, Pandurii Târgu Jiu, după un tur bun de campionat, în primele două etape ale returului au obținut un singur punct, în urma remizei de pe teren propriu cu liderul Dinamo, 2-2, oltenii cedând însă în deplasarea de la Brașov, 1-2.

Jorge Costa, antrenorul „feroviarilor“, a declarat înainte de meciul cu Pandurii că și-ar dori ca echipa sa să tranșeze lupta pentru titlu cu câteva etape înainte de final. „Nici un meci nu seamănă cu altul și cred că meciul de sâmbătă cu Pandurii nu va semăna cu cel din tur. Adversarii noștrii sunt o echipă bună, care pierde greu și au un antrenor foarte bun. Însă noi abordăm partida la victorie. Îmi doresc să câștigăm campionatul cu câteva etape înainte, să nu se tranșeze totul în ultima etapă“, a spus antrenorul celor de la CFR Cluj.

Meciul dintre CFR Cluj și Pandurii Târgu Jiu se va disputa sâmbătă, 17 martie, de la ora 17, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“ și va fi transmis în direct de Antena 1.

Ultimele Stiri
abonare newsletter