Sport
Zi de meci. CFR Cluj luptă pentru un loc în semifinalele Cupei României.
CFR Cluj va juca, marți, 2 aprilie, contra echipei Corvinul Hunedoara, în sferturile de finală ale Cupei României.
CFR Cluj va juca, marți, 2 aprilie, contra echipei Corvinul Hunedoara, în sferturile de finală ale Cupei României/ Foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ - Facebook
Echipa de fotbal CFR Cluj va întâlni formaţia de ligă secundă Corvinul Hunedoara, marţi, de la ora 19:30, în deplasare, în sferturile de finală ale Cupei României.
Antrenorul echipei CFR Cluj, Adrian Mutu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că partida cu Corvinul Hunedoara, din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, trebuie tratată foarte serios, având în vedere că formaţia clujeană are ca obiectiv câştigarea trofeului în acest sezon.
„Jucătorii ştiu importanţa acestui meci, Cupa este unul dintre obiectivele clubului în acest an şi trebuie tratat ca atare meciul. Sper că băieţii se înţeleagă că va fi un meci greu. Ne aşteaptă o echipă omogenă, muncitoare, care a pus probleme şi altor echipe în trecut în Cupă. Trebuie tratat foarte serios acest meci”, a declarat Mutu.
Tehnicianul consideră că echipa de Liga a II-a va fi foarte motivată să câştige partida de pe teren propriu.
„Va fi stadionul plin, va fi şi în nocturnă, condiţiile nu vor fi cele mai bune, ca să spun aşa. Pentru ei este un meci foarte important. Ei vor juca cu mare ambiţie şi vor încerca să ne bată, trebuie tratat foarte serios şi mers la victorie. Cred că Corvinul e o echipă bună de Liga a II-a, şi nu numai, chiar dacă nu are drept de promovare. Chiar va fi un meci greu, pentru că jucăm la ei acasă, va fi un stadion plin, au o ambiţie şi mai mare decât până acum. Ştim ce ne aşteaptă, ştim ce presiune este pe noi, dar trebuie să o gestionăm. Şi băieţii trebuie să înţeleagă că la CFR Cluj tot timpul este presiune”, a adăugat Mutu.
Pentru partida cu Corvinul Hunedoara, Mutu va folosi cea mai bună formulă de echipă: „Bineînţeles că voi folosi cea mai bună formulă de echipă, este unul dintre obiectivele noastre şi îl tratăm ca atare, foarte serios. Voi folosi cea mai bună formulă pe care o consider eu”.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: