Sport
Pe cine ar putea întâlni CFR Cluj în play-off-ul Conference League?
CFR Cluj și Universitatea Craiova vor intra în Conference League în turul doi. Cine sunt posibilii adversari pentru echipa din Gruia?
Pe cine ar putea întâlni CFR Cluj în play-off-ul Conference League? / Foto: UEFA TV
CFR Cluj a terminat sezonul Superligii pe locul al doilea, cu 46 de puncte. Astfel, echipa antrenată de Dan Petrescu va juca în sezonul viitor în calificările pentru Conference League.
Football Rankings au proiectat urnele pentru tragerea la sorți a play-off-ului întrecerii.
CFR Cluj - AEK Atena s-ar putea juca în play-off-ul Conference League
Astfel, CFR Cluj, dacă se califică, ar urma să fie cap de serie, în timp ce Universitatea Craiova va fi în urna outsider-ilor. Gruparea din Gruia ar putea întâlni formații cu nume, precum AEK Atena, Hajduk Split, Brondby sau Austria Viena, dar există și variante accesibile: Dunajska Streda, Banik Ostrava, Krybas și Pafos.
De partea cealaltă, printre posibilii adversari ai trupei din Bănie se numără ”monștri” precum Chelsea, Betis, Copenhaga, Genk, Lens și Istanbul Bașakșehir. Cu puțin noroc, oltenii ar putea întâlni una dintre CSKA Sofia, Go Ahead Eagles și Djugardens.
Desigur, lucrurile s-ar putea schimba radical în funcție de rezultatele din precedentele tururi preliminarii. Doar Chelsea, Betis, Heidenheim și Lens sunt sigure în acest moment de prezența în play-off.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: