Sport
Radu Boboc, noul jucător al Universității Cluj. Jucătorul a fost crescut la Academia „Gheorghe Hagi”.
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Radu Boboc (25 de ani). Jucătorul care a îmbrăcat în campionatul recent încheiat tricoul celor de la FC Voluntari poate evolua în benzi atât în linia defensivă, cât și în linia de mijloc.
Radu Boboc, noul jucător din echipa „U” Cluj/ Foto: FC Universitatea Cluj - Facebook
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Radu Boboc (25 de ani). Jucătorul care a îmbrăcat în campionatul recent încheiat tricoul celor de la FC Voluntari poate evolua în benzi atât în linia defensivă, cât și în linia de mijloc.
Primul trofeu al carierei la Farul Constanța
Jucătorul craiovean a fost crescut la Academia „Gheorghe Hagi” evoluând în perioada junioratului în două ediții de UEFA Youth League. A debutat în Superliga în sezonul 2018/2019. La finalul stagiunii a câștigat și primul trofeu al carierei, cucerind Cupa României alături de Farul Constanța. Evoluțiile solide din acel prim sezon la seniori i-au adus un loc în lotul naționalei U21 pentru Campionatul European din 2019, când naționala noastră a ajuns până în semifinalele competiției.
În tricoul celor de la Farul, Radu Boboc a strâns 122 de partide, marcând trei goluri și oferind șapte pase decisive.
Pe lângă cele 13 selecții în naționala U21, noul nostru jucător a fost prezent și la Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2021. Acolo, Radu Boboc a evoluat în partidele cu Honduras și Coreea de Sud.
FC Voluntari, cea mai recentă experiență din carieră
După ce în sezonul 2022/2023 a evoluat pentru FCSB, Radu Boboc a ajuns la FC Voluntari vara trecută. A fost om de bază pentru ilfoveni, fiind integralist în 23 de partide din Superliga din totalul de 34 jucate.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: