Sport

Mamadou Thiam a semnat cu „U” și revine pe Cluj Arena. „Sunt foarte fericit să mă întorc acasă”.

Mamadou Thiam revine la „U” Cluj pentru a scrie al doilea capitol al poveștii sale în alb și negru.

Mamadou Thiam revine la „U” Cluj|Foto: FC Universitatea Cluj Facebook.com Mamadou Thiam revine la „U” Cluj|Foto: FC Universitatea Cluj Facebook.com

 

 


Atacantul senegalez (29 de ani) a marcat 11 goluri în tricoul Universității Cluj în sezonul 2022/2023, când a fost unul dintre cei mai buni jucători ofensivi din Superliga.

CITEȘTE ȘI: 
Mamadou Thiam, despre experiența sa la „U” Cluj: „Mă ajută foarte mult. Pe teren mă simt mult mai bine”

„Sunt foarte fericit să mă întorc acasă. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu suporterii și să port acel tricou din nou. Haide ”U”!”, a fost mesajul transmis de Thiam suporterilor echipei clujene. 


Înainte de a juca pentru prima dată pentru „studenți”, Thiam a evoluat de-a lungul carierei pentru Dijon, Clermont, Barnsley, Oostende și Nancy.

Cea mai bună perioadă a fost la Clermont. În sezonul 2016/2017 a jucat în 34 de partide din Ligue 2, marcând de opt ori și reușind patru assist-uri. În Anglia la Barnsley a contribuit la revenirea echipei în Championship după un singur sezon petrecut în al treilea eșalon. În cele 46 de partide jucate în League Two, acesta a reușit să marcheze șapte goluri și să contribuie decisiv la alte șapte goluri.


Ajuns la ”U” în septembrie 2022, atacantul senegalez a marcat 11 goluri în toate competițiile, fiind golgheterul echipei.

În prima parte a sezonului 2023/2024, Thiam a fost jucătorul celor de la SC Al-Arabi din Kuwait, după care a fost transferat de Al-Jabalain FC din liga a doua a Arabiei Saudite. Pentru ambele echipe, atacantul a marcat câte două goluri.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Mamadou Thiam a fost transferat de la „U” Cluj la vicecampioana din Kuweit

Ultimele Stiri
abonare newsletter