Sport
Victorie SUPERBĂ pentru România în primul meci din EURO 2024. Tricolorii au înscris 3 goluri.
Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.
Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal - EURO 2024| Foto: Echipa națională de fotbal a României - Facebook
Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.
România a deschis scorul prin Nicolae Stanciu, cu un şut la vinclu de la 18 metri (29), după o degajare greşită a portarului Andri Lunin şi o recuperare a lui Dennis Man.
Stanciu a fost aproape de gol şi în min. 39, când a executat un corner cu efect la colţul lung, dar mingea a lovit bara.
Scorul la pauză a fost 1-0 pentru România.
Răzvan Marin a mărit diferența la 2-0 cu un nou gol foarte frumos, în minutul 53. Pe un contraatac al României, Man a fost deposedat, iar mingea a ajuns la mijlocaşul lui Empoli, care a trimis un şut în forță, lângă bara porții Ucrainei. După doar patru minute, tabela arăta scorul 3-0. Man a centrat în fața porții, de unde Denis Drăguş a îndeplinit o simplă formalitate. În ultima jumătate de oră, România a apărat bine avantajul de pe tabelă, cea mai mare ocazie aparținându-i lui Yaremchuk, care a lovit bara transversală a porții lui Niță în prelungiri.
Este doar a doua victorie a naționalei României la un turneu final de Campionat European, după 3-2 cu Anglia la EURO 2000. Pentru „tricolori” urmează meciul cu favorita grupei, Belgia, care se va disputa sâmbătă, de la ora 22:00, la Koln.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: