Sport

Victorie ULUITOARE a lui David Popovici! AUR în proba de 200 metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, luni seara, după o cursă cu un final dramatic.

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Foto: Agenția Națională pentru Sport David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Foto: Agenția Națională pentru Sport

 

 


Popovici a fost al doilea după prima lungime de bazin, a fost al treilea după 100 de metri, apoi a urcat pe doi la 150 de metri, reuşind să îl devanseze pe britanicul Matthew Richards pe ultimii metri ai cursei.

 


Popovici (19 ani), dublu campion mondial şi cvadruplu campion european, a obţinut primul titlu olimpic din istoria înotului masculin românesc cu timpul de 1 min 44 sec 72/100, fiind mai rapid cu două sutimi decât Richards (1 min 44 sec 74/100).

Podiumul a fost completat de americanul Luke Hobson, în 1 min 44 sec 79/100.


David Popovici a adus României prima medalie de aur a Jocurilor Olimpice

Popovici a fost cel mai rapid atât în serii (1 min 45 sec 65/100), cât şi în semifinale (1 min 44 sec 53/100).

David Popovici a fost al patrulea în finala la 200 m liber în urmă cu trei ani, la JO de la Tokyo.


CITEȘTE ȘI:
David Popovici, calificat în semifinalele probei de 200 de metri liber, la Jocurile Olimpice. Cel mai bun timp din calificări.

Popovici, care a adus prima medalie României la JO 2024, va mai evolua la Paris şi în proba de 100 m liber, ale cărei serii sunt programate marţi (12:15), când vor avea loc şi semifinalele (21:30).

Ultima medalie olimpică a înotului românesc datează din 2004, când Camelia Potec lua aurul la 200 m liber la Atena, iar Răzvan Florea bronzul la 200 m spate. AGERPRES


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au început oficial. Nadia Comăneci, la ceremonia de deschidere.

abonare newsletter