Sport

Egal cât o victorie pentru „U“ Jolidon

<p />„U“ Jolidon a remizat în deplasare cu Dunărea Brăila, 31-31, și este favorită la ocuparea locului doi.

Elevele lui Gheorghe Covaciu sunt favorite să termine din nou campionatul pe locul doi, după ce au reușit această performanță în 2010 și 2011. Hanbalistele „alb-negre“ s-au întors cu un punct din deplasarea de la Brăila. Clujencele au început bine partida, reușind să conducă pe tabelă în primele minute. La mijlocul primei reprize gazdele au prealut conducerea, iar la pauză aveau un avantaj de trei goluri, 20-17.

Brăilencele au condus ostilitățile și în primele minute de după pauză. Vicecampioanele au revenit însă puternic după minutul 40, reușind să egaleze iar apoi să preia conducerea. Gazdele au revenit, iar meciul s-a terminat la egalitate, 31-31, după 60 de minute spectaculoase.

„U“ Jolidon se află pe locul doi în clasamentul Ligii Naționale, cu 34 de puncte, în urma liderului Oltchim (40 p). Clujencele se luptă cu Dunărea Brăila și HC Zalău (ambele 30 p) pentru poziția secundă, iar în urma rezultatelor înregistrate în ultimele etape sunt favorite. „Alb-negrele“ au învins campioana, provocându-i prima înfrângere în campionatul intern după mai bine de trei ani.

În etapa următoare, elevele lui Gheorghe Covaciu vor juca pe teren propriu cu HCM Baia Mare, miercuri, 25 aprilie.

Caseta tehnică

HC Dunărea Brăila:
Portari: Dobre, Voicu
Marcatoare: Horjea 9 goluri, Crăciun 6, Brot 5, Lobach 4, Yushchenko 4, Perianu 2, Iancu 1.
Aruncări de la 7m: 5 primite, 5 transformate.
Eliminări: 1 x 2 min.

„U“ Jolidon Cluj:

Portari: Petroczi, Munteanu, Măzărean
Marcatoare: Chintoan 7 goluri, Senocico 7, Vădineanu 4, Paraschiv 4, Dincă 4, Tetean 3, Tivadar 2.
Aruncări de la 7m: 2 primite, 2 transformate.
Eliminări: 3 x 2 min.

abonare newsletter