Sport
David Popovici își donează echipamentul de la JO 2024 pentru copiii cu nevoi speciale
David Popovici, campionul olimpic la înot, îşi donează echipamentul de premiere de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, pentru a strânge 115.000 de euro, pentru copiii cu nevoi speciale.
David Popovici | Foto: David Popovici - Facebook
David Popovici, campionul olimpic la înot, îşi donează echipamentul de premiere de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, pentru a strânge 115.000 de euro, sumă necesară construcţiei unei case familiale ce va primi copiii cu nevoi speciale din ultimul centru de plasament din Sectorul 5, Bucureşti.
Potrivit unui comunicat remis Agerpres, 11 copii cu nevoi speciale ar urma să beneficieze de campania umanitară în care s-a implicat Popovici.
„David Popovici, dublu campion mondial şi campion olimpic la înot, donează Fundaţiei Hope and Homes for Children echipamentul purtat pe podium la Olimpiada de la Paris din acest an. Tricoul, bluza şi pantalonii de trening, alături de încălţămintea sport, sunt obiectele personale pe care David le oferă cu scopul de a aduna 115.000 de euro din suma totală necesară construcţiei unei case familiale pentru 11 copii cu nevoi speciale din ultimul centru de plasament din sectorul 5, Bucureşti. Echipamentul va fi expus pe perioada campaniei, timp de 10 zile, în cadrul AFI Cotroceni, la parter, în atriumul de la intrarea principală. Oricine doreşte să se alăture lui David este invitat să facă o donaţie de minim 50 de lei pe pagina de campanie, în perioada 30 septembrie - 9 octombrie 2024. Câştigătorul echipamentului de premiere va fi desemnat prin tragere la sorţi, la finalul campaniei, şi va primi premiul chiar de la David Popovici”, precizează sursa citată.
CITEŞTE ŞI
Bazinul Olimpic din Cluj va purta numele lui David Popovici. Emil Boc: „Dincolo de performanța extraordinară, David Popovici reușește să inspire tânăra generație!”
David Popovici a explicat gestul de a se implica în campania umanitară.
„Emoţia de a fi pe podium, la Jocurile Olimpice 2024, purtând cu mândrie tricolorul, va rămâne pentru totdeauna în inima mea. V-am simţit alături de mine şi vă mulţumesc! Îmi doresc din suflet să vă am din nou aproape, pentru că, dincolo de victoriile care se măsoară în medalii, există alte bătălii - mai importante, dar mai tăcute -, care se văd rar, dar care au un impact uriaş. Din inima mea, pentru casa a 11 copii, donez cu bucurie echipamentul pe care l-am purtat pe podium, pentru ca ei să crească într-un mediu cald şi adaptat nevoilor lor. E nevoie de 11.500 de oameni buni care să doneze minim 50 de lei pentru ca împreună să strângem un sfert din banii necesari Hope and Homes for Children pentru a construi casa. În realitate, însă, eu cred că suntem mult mai mulţi. Iar pentru asta, vă mulţumesc!”, a declarat David Popovici.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: