Sport
O nouă mutare la „U” Cluj. Issouf Macalou, atacantul de la FC Sochaux, va evolua alături de „studenți”.
FC Universitatea Cluj anunță trasferul atacantului de bandă dreaptă Issouf Macalou.
„U” Cluj anunță transferul atacantului Issouf Macalou de la FC Sochaux|Foto: FC Universitatea Cluj - Facebook
„U” Cluj a ajuns la un acord cu FC Sochaux pentru transferul atacantului de bandă dreaptă Issouf Macalou.
CITEȘTE ȘI:
Universitatea Cluj a transferat unul dintre cei mai valoroși jucători de la UTA Arad
Născut în capitala statului Coasta de Fildeș, Abidjan, Macalou a început fotbalul la Meudon, în Franța. Ulterior, a făcut trecerea la echipa secundă a celor de la Sochaux, pentru ca mai apoi, să evolueze la Louhans-Cuiseaux și MDA Chasselay (actuala GOAL FC).
Issouf Macalou a evoluat pentru clubul de ligă secundă Valenciennes (2021), fiind împrumutat ulterior la Le Mans, în liga a treia, pentru ca în sezonul următor să ajungă la o formație din al treilea eșalon, Red Star, unde a marcat 7 goluri în 29 de partide.
De la Sochaux la „U” Cluj
Vara lui 2023 a adus despărțirea de cei de la Valenciennes, fiind transferat de către Sochaux.
CITEȘTE ȘI:
Andrei Artean a schimbat echipa. Fotbalistul a plecat de la CFR Cluj și a semnat cu „U”.
În primul an la fosta formație de primă ligă, a strâns 30 de meciuri în toate competițiile, reușind nouă goluri și trei assist-uri, iar în sezonul în curs a marcat de șase ori și a oferit o pasă decisivă în partidele din eșalonul terț și Cupa Franței.
„Bine ai venit, Issouf Macalou!”, a fost mesajul transmis de clubul FC Universitatea Cluj atacantului de 26 de ani, Issouf Macalou.
În prezent, „U” Cluj deschide clasamentul campionatului intern (Superliga), cu 40 de puncte.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: