Sport
Înfrângere fatală pentru Ciontoş
<p><img class="caption" src="documente/stories/02_februarie/22_ziua/volei-ciontos1.jpg" border="0" alt="Dănuţ Ciontoş" title="Dănuţ Ciontoş a fost demis de la echipa de fete * Foto Radu Pădurean" style="float: left; margin: 2px 5px;" />În urma insuccesului din această etapă, antrenorul secţiei feminine de volei a Univesităţii Cluj, Dănuţ Ciontoş, a fost demis.</p> <p>Echipele de volei ale Univesităţii Cluj au pierdut meciurile disputate acasă în ultima etapă. Băieţii au cedat în faţa campionilor de la Remat Zalău, iar fetele împotriva liderului Ştiinţa Bacău</p> <p>Fetele pregătite până ieri de Dănuţ Ciontoş au disputat pe teren propriu meciul cu Ştiinţa Bacău din etapa a 18-a a Diviziei A. Oaspetele clujencelor ocupă locul 1 în clasamentul competiţiei interne.</p>
Băcăuancele s-au impus fără probleme, cu 3-0, pe seturi 25-12, 25-10 şi 25-12. „A fost o partidă pe care o puteam folosi ca meci de pregătire pentru meciul din deplasare cu Sibiu, însă nu ne-a reuşit. Mai avem o săptămână să ne pregătim, vom vedea ce se va întâmpla“, a declarat după meci Dănuţ Ciontoş. Aceasta a fost cea de a şasea înfrângere din retur pentru „alb-negre“ şi a fost fatală pentru antrenorul Dănuţ Ciontoş, care a fost demis.
Înlocuit cu Stănescu
Tehnicianul care a venit la începutul acestui sezon de la echipa de băieţi va fi înlocuit de Vladimir Stănescu. Noul antrenor al voleibalistelor clujene a mai pregătit de-a lungul timpului formaţiile Delta Tulcea, Rifil Săvineşti, Universitatea Timişoara, CSM Sibiu şi LPS Brăila.
Stănescu va debuta pe banca echipei clujene în meciul din deplasare cu CSM Sibiu, ocupanta ultimului loc în Divizia A1. Meciul va avea loc în 26 februarie şi va conta pentru etapa a 19-a a campionatului. Universitatea Cluj ocupă locul 9 în clasament, din 11 echipe.
Şi băieţii au pierdut
Nici băieţii antrenaţi de Bogdan Tănase nu au avut prea mult noroc în etapa a 18-a a Diviziei A1. „Studenţii“ au fost învinşi acasă de Remat Zalău, tot cu 0-3, pe seturi 21-25, 22-25 şi 22-25.
„Alb-negrii“ au jucat foarte bine, mai ales în primele seturi, în care au şi condus campiona en-titre a României, dar din păcate nu au reuşit să-şi adjudece nici un set.
„În primul rând vreau să-mi felicit echipa, a fost un meci extraordinar comparând cu meciul din tur, în care a fost un măcel. Eu zic că ne-am comportat foarte bine, având în vedere că am jucat contra campioanei. Într-adevăr, ne-am fi dorit foarte mult să câştigăm măcar un set, însă echipei i-a lipsit în această seară experienţa la nivel înalt. Sper să ne menţinem forma bună de care tot vorbesc de câteva etape încoace, confirmată cu două victorii. Urmează o deplasare grea până la Constanţa, după care vine meciul cu CSM Bucureşti, care pentru noi este decisiv“, a declarat antrenorul echipei, Bogdan Tănase.
Voleibaliştii clujeni vor juca în următoarea etapă în deplasare cu CVM Constanţa, sâmbptă, 26 februarie. Elevii lui Bogdan Tănase se află pe locul 9 al clasamentului, la egalitate de puncte cu CSM Bucureşti, echipa aflată pe locul 10.