Sport
„U” Cluj s-a mai despărțit de un jucător în această vară! Va continua în Liga a 2-a
Universitatea Cluj și FC Bihor au ajuns la un acord privind împrumutul portarului Iustin Chirilă (20 de ani) la formația orădeană pentru următorul sezon.
Iustin Chirilă (dreapta) pleacă de la „U” Cluj în această vară / Foto: FC Universitatea Cluj Facebook
Crescut de formația ardeleană, Iustin Chirilă a plecat de la „U” Cluj și va juca sub formă de împrumut la FC Bihor până la finalul sezonului.
El a cucerit trei trofee la nivel de juniori alături de alb-negrii: Liga Elitelor U17 și Supercupa Elitelor U17, în sezonul 2022-2023, dar și Cupa de Tineret, ediția 2023-2024.
Evoluțiile sale nu au fost trecute cu vederea, astfel că portarul nostru a avut șansa de a evolua la nivelul ligii secunde în stagiunea 2024-2025, în tricoul celor de la FC Voluntari, pentru care a strâns nu mai puțin de 21 de prezențe.
Următorul sezon a adus și debutul lui Chirilă în prima ligă, în remiza Universității de la Sibiu, 1-1, împotriva Petrolului. La puțin mai mult de o săptămână distanță, acesta a bifat o nouă premieră, reușind să mențină poarta intactă într-un meci de Superligă, mai exact în succesul cu 1-0 de la malul mării, de pe terenul Farului.
Chirilă a mai fost utilizat și în înfrângerea cu Dinamo (0-1), iar partea a doua a sezonului trecut și-a petrecut-o tot în liga secundă, la CSM Reșița, unde a bifat șapte apariții.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
