Sport

Ultimul meci înainte de play-off

<p><strong><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/02/08 u mobi arges.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />„U“ Mobitelco va juca astăzi ultimul meci al sezonului regulat. Clujenii vor primi vizita formației BC Argeș Pitești. </strong>

Baschetbaliștii clujeni sunt calificați în play-off înaintea ultimei etape și așteapt meciul cu Pitești cu moralul ridicat, în urma victoriei de la Oradea.

„U“ Mobitelco s-a impus în penultima etapă a sezonului regulat, în deplasare la CSM Oradea, liderul clasamentului. Clujenii au acumulat 48 de puncte și sunt pe locul 7, dar în funcție de rezultatele din ultima etapă, dacă acestea vor fi în favoarea lor, ar putea urca până pe locurile 4-5. Niksa Bavcevic, antrenorul „alb-negrilor“, a declarat înainte de partida cu formația argeșeană, că nu îl interesează cu cine vor juca elevii săi în play-off și că nu își face calcule în această privință. „În ultimele săptămâni am observat că România baschetbalistică se gândește doar la cine cu cine va juca în play-off. Pe mine nu mă interesează acest lucru. Noi nu vom face calcule. Puteam face calcule în ultimele două partide, la Oradea și acum cu Pitești, dar nu vom face niciodată așa ceva. Ce se va întâmpla, se va întâmpla. Eu cred că suntem suficient de puternici pentru a juca cu orice echipă“, a spus croatul de pe banca clujenilor.
Bavcevic a mai declarat că își dorește ca „U“ Mobitelco să câștige meciul cu BC Argeș pentru ca echipa să-și ia la revedere de la suporteri cu o victorie. „Ne dorim să câștigăm meciul cu Pitești. Pentru noi este ultimul meci acasă în sezonul regulat și trebuie să ne luăm rămas bun de la suporteri cu o victorie“, a completat antrenorul clujenilor.

Meciul dintre „U“ Mobitelco și BC Argeș Pitești se va disputa astăzi, de la ora 18, la Sala Sporturilor „Horia Demian“. Partida va fi arbitrată de Ciprian Stoica, Adrian Habor și Alin Dragoș, iar comisar va fi Radu Bucerzan.

abonare newsletter