Sport

Nou promovatele au primit licența! Cum va arăta Liga 1 în sezonul următor

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/07/u cluj - cfr m 3.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Cele patru echipe din Liga a 2-a care au promovat, FC Botoşani, Săgeata Năvodari, Corona Braşov şi ACS Poli Timişoara, au primit licenţa pentru ediţia 2013-2014 a Ligii 1.</strong>


În timp ce echipe de tradiție, precum Rapid, FC Argeș, UTA, Poli Timișoara sau Universitatea Craiova, se zbat în ligile inferioare, în sezonul următor al Ligii 1 vor evolua echipe care nu au mai jucat niciodată pe prima scenă.

Trebuie precizat că ACS Poli Timișoara nu este vechea echipă Poli Timișoara, ci este fosta ACS Recaș, mutată în capitala Banatului și redenumită. Astfel, toate cele patru nou-promovate în Liga 1 vor evolua în premieră în acest eșalon.
Chiar dacă stadioanele a cel puțin trei dintre cele patru nou-promovate nu corespund normelor pentru Liga 1, cluburile pot evolua pentru un sezon pe aceste arene.
Dintre cluburile din Liga a 2-a care au solicitat licenţă pentru Liga 1, dar nu au promovat, au mai îndeplinit criteriile CF Brăila şi FC Bihor. Le-a fost refuzată licenţa cluburilor: Delta Tulcea, UTA Arad, Damila Măciuca, FC Argeş şi FCM Târgu Mureş.
Universitatea Cluj și Rapid București au dreptul din punct de vedere sportiv să participe în Liga 1 în sezonul următor, dar nu au primit licența. Directorul Administraţiei de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat că dintre acestea doar clubul clujean a făcut memoriu la TAS, un răspuns definitiv fiind aşteptat până la 20 iunie.
În aceste condiţii, conform anunţului făcut de preşedintele Mircea Sandu în cadrul Adunării Generale a FRF, ediţia următoare a Ligii 1 va avea 16 sau 17 echipe. „Acum avem, după retrogradare, 14, dintre care două fără licenţă. Deci 12 echipe. Vor promova patru din Liga a 2-a, aşadar sunt 16, iar dacă Universitatea Cluj câştigă la TAS vom avea campionat cu 17 echipe, cu 32 de etape şi o formaţie care stă în fiecare etapă. Dacă Universitatea Cluj nu câştigă, rămân 16 şi se joacă 30 de etape“, afirma, sâmbătă, președintele Federației Române de Fotbal.


Echipele care vor evolua în sezonul 2013-14 al Ligii 1


Steaua, Pandurii Tg. Jiu, Petrolul Ploiești, Astra Giurgiu, FC Vaslui, Dinamo, FC Brașov, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș, Oțelul Galați, Viitorul Constanța, Ceahlăul, FC Botoșani, Săgeata Năvodari, Corona Brașov și ACS Poli. Posibil și Universitatea Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter