Sport

Vettel s-a impus în Belgia

Sebastian Vettel și-a consolidat poziția de lider în clasamentul piloților, în urma victoriei din Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei.

Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Belgiei, a 11-a etapă a Campinatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat în ordine de spaniolul Fernado Alonso (Ferrari) şi de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes).
Pentru german aceasta a fost cea de a cincea victorie stagională și a 31-a din carieră. Vettel a luat startul de pe poziţia a doua a grilei, dar l-a depăşit încă din primul tur pe britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), plecat din pole position, iar apoi a reuşit o cursă perfectă, pe care a încheiat-o cu un avans de 16.8 secunde faţă de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari). Podiumul a fost completat de Hamilton, care a trecut linia de sosire la 27,7 secunde după învingător. Pe locul patru s-a situat germanul Nico Rosberg (Mercedes), al cincilea a fost australianul Mark Webber (Red Bull), iar al şaselea a trecut linia de sosire britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes). Locurile 7-10 au fost ocupate de următorii piloţi: brazilianul Felipe Massa (Ferrari), francezul Romain Grosjean (Lotus-Renault), germanul Adrian Sutil (Force India) şi australianul Daniel Ricciardo (Toro Rosso).
Cu opt etape înainte de finalul actualei ediţii a Campionatului Mondial, Vettel are un avans de 46 de puncte faţă de Alonso în clasamentul general, fiind favorit la câştigarea celui de-al patrulea titlu mondial din cariera sa. Următoarea cursă, Marele Premiu al Italiei, va avea loc în 8 septembrie, pe circuitul de la Monza.

Clasament piloți

1. Sebastian Vettel 197 de puncte;
2. Fernando Alonso 151;
3. Lewis Hamilton 139;
4. Kimi Raikkonen 134;
5. Mark Webber 115;
6. Nico Rosberg 96;
7. Felipe Massa 67;
8. Romain Grosjean 53;
9. Jenson Button 47;
10. Paul di Resta 36.

Etichete: sebastian vettel
abonare newsletter