Sport

Piţurcă: „Andorra e foarte greu de învins“

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat luni că Andorra a făcut progresat, devenind o echipă greu de învins, dar speră ca România să înscrie 7-8 goluri în meciul direct.

„În jocul cu Andorra avem nevoie de cât mai multe goluri, sper să putem să înscriem. Am văzut ultimele meciuri ale Andorrei de acasă şi am văzut că au făcut şi ei un salt calitativ bun. Sunt foarte greu de învins, Olanda a reuşit să înscrie abia în minutul 50. Deci nu ne va fi uşor nici în Andorra. Eu aş vrea să înscriem 7-8 goluri dacă este posibil. Vom încerca să facem acest lucru, asta e şansa noastră. Pentru că e vorba de golaveraj, mai ales între noi şi Turcia“, a spus Piţurcă.
În opinia tehnicianului, România are şanse mari de calificare la baraj chiar dacă ocupă locul patru în clasament înaintea ultimelor două partide din faza grupelor. „În acest moment ocupăm locul patru în grupă, dar avem şanse reale să terminăm pe locul doi. Cu amendamentul că trebuie să câştigăm cele două partide cu Andorra şi Estonia, iar Ungaria şi Turcia, să nu câştige toate punctele. Şi este posibil pentru că ei joacă împotriva Olandei“, a explicat antrenorul.
Jucătorii primei reprezentative care nu evoluează la echipele de club reprezintă un motiv de îngrijorare pentru Pițurcă. „Toţi jucătorii sunt apţi din punct de vedere medical, însă ne îngrijorează faptul că nu toţi traversează o perioadă bună. Sperăm însă ca în aceste zile să îi facem să joace la cel mai înalt nivel şi să câştigăm cele două partide. Meciurile vor fi foarte grele pentru că nici România nu este o echipă care să poată să joace de o manieră care să îi permită să înscrie foarte multe goluri unei echipe de valoare medie cum e Andorra“, a afirmat selecționerul.
Piţurcă s-a arătat mulţumit de faptul că Torje şi Marica şi-au găsit echipe de club. „Sunt mult mai liniştit acum, dar din păcate Torje nu joacă la echipa lui de club, e foarte îngrijorător acest lucru. Iar Ciprian a reuşit să joace aseară pentru Getafe 23 de minute, dar nici el nu e la parametrii fizici“, a precizat Victor Piţurcă.

Echipa naţională a României întâlneşte la 11 octombrie, de la ora 21.30, Andorra în deplasare şi în 15 octombrie, de la ora 21.00, Estonia la Bucureşti pe Arena Naţională, în ultimele două partide din grupa D a preliminariilor CM 2014.

abonare newsletter