Sport

Handbal feminin: HCM Baia Mare - Hypo Niederosterreich 24-23, în Liga Campionilor

Echipa HCM Baia Mare a învins cu scorul de 24-23 (8-12) formația austriacă Hypo Niederoesterreich, sâmbătă, pe teren propriu, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

HCM Baia Mare a obținut o victorie dramatică, în finalul partidei, după ce a fost condusă la pauză la patru goluri, în ciuda unui început echilibrat. Formația română a evoluat mai bine în repriza secundă, a egalat, 18-18, după care a trecut în avantaj, 20-18, înainte ca Hypo să preia din nou conducerea (20-21). Jucătoarele antrenorului Costică Buceschi s-au impus însă in extremis.
Cele mai multe goluri, 6, au fost reușite de Adriana Nechita, de la gazde, de Nascimento, Da Silva și Acimovic, de la oaspete. Timea Tătar, de la HCM Baia Mare, a marcat de 5 ori.
O evoluție de excepție a avut portarul gazdelor, Paula Ungureanu.
Meciul a fost arbitrat de rusoaicele Viktoria Alpaidze și Tatiana Berezkina.
În precedentele sale partide din Grupa A, HCM Baia Mare a fost învinsă în deplasare cu 29-36 de campioana Germaniei, Thuringer HC, apoi cu 21-33, acasă, de formația maghiară Gyor ETO, campioana europeană en titre.

Ultimele Stiri
abonare newsletter