Sport
CR7, Ribery și Messi se bat pentru Balonul de Aur
Cristiano Ronaldo, Lionel Messi(foto) și Franck Ribery sunt finaliștii Balonului de Aur, trofeu atribuit celui mai bun jucător din lume.
Luptă încinsă pentru Balonul de Aur. FIFA și France Football au anunțat cei trei finaliști care se vor bate pentru a pune mâna pe prestigiosul trofeu. Este vorba de portughezul Cristiano Ronaldo, argentinianul Lionel Messi și francezul Franck Ribery, care a cucerit tot ce se putea cu Bayern Munchen. Deținătorul trofeului este Messi, care are în palmares patru titluri de acest gen. Cristiano Ronaldo are unul singur, iar Ribery s-ar afla la primul titlu de acest fel.
Printre jucătorii importanți care au ratat prezența pe lista scurtă se numără Andres Iniesta, Xavi Hernandez, Neymar (toți de la Barcelona), Zlatan Ibrahimovic, Edinson Cavani (ambii de la PSG), Radamel Falcao (AS Monaco), Gareth Bale (Real Madrid), Robin Van Persie (Bayern Munchen), Mesut Ozil (Arsenal), Luis Suarez (Liverpool) sau Robert Lewandowski (Borussia Dortmund).
Bătălie mare și la fete!
Cele trei jucătoare nominalizate pentru Balonul de Aur feminin sunt: Nadine Angerer (Germania), Marta (Brazilia) şi Abby Wambach (SUA), ultima fiind și deținătoarea trofeului.
Finaliştii pentru antrenorul anului sunt: Alex Ferguson (Manchester United, retras la finalul sezonului trecut), Jupp Heynckes (Bayern Munchen, retras la finalul sezonului trecut) şi Jurgen Klopp (Borussia Dortmund).
În ceea ce priveşte antrenorul anului pentru o echipă feminină, cei trei nominalizaţi sunt: Ralf Kellerman (Germania/ VfL Wolfsburg), Silvia Neid (Germania) şi Pia Sundhage (Suedia), care a fost desemnată și anul trecut.
Laureaţii vor fi anunţaţi în 13 ianuarie, într-o ceremonie care va avea loc la Zurich.