Sport

Ribery, jucătorului anului în Franța

Franck Ribery a fost ales, de France Football, cel mai bun jucător francez al anului. Mijlocașul a cucerit cu Bayern Munchen campionatul Germaniei, Liga Campionilor și Supercupa Europei. Fotbalistul de 30 de ani se află și printre cei trei finaliști ai Balonului de Aur.

Ribery, care a mai primit acest premiu în 2007 şi 2008, i-a devansat pe Blaise Matuidi (Paris Saint-Germain) şi pe Paul Pogba (Juventus Torino). „Thierry Henry a câştigat de cinci ori acest premiu şi sunt fericit că pot să-i calc pe urme. Voi face tot posibilul pentru a-i egala acest record. Este un premiu meritat, deoarece am avut cel mai bun an din cariera mea, a fost un 2013 fantastic”, a declarat Ribery.

Tehnicianul francez al anului 2013 a fost desemnat Rudi Garcia (AS Roma), care i-a devansat pe Didier Deschamps (naţionala Franţei) şi Christophe Galtier (AS Saint-Etienne).


Paris Saint-Germain a fost desemnat clubul anului, atacantul suedez Zlatan Ibrahimovici a primit premiul pentru cel mai bun fotbalist străin din campionatul Franţei, iar preşedintele de la PSG, Nasser al-Khelaifi, a fost ales conducătorul anului.

Mijlocaşul echipei Juventus Torino, Paul Pogba, a fost desemnat revelaţia anului 2013.

Ultimele Stiri
abonare newsletter