Sport

Veşti bune despre starea lui Michael Schumacher: Fostul pilot respiră singur

Starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1 Michael Schumacher continuă să fie gravă, dar germanul poate respira singur, fără ajutorul aparatelor, a scris, vineri, cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de presa italiană.

Schumacher este în continuare în comă în spitalul din Grenoble, la peste două luni de la accidentul suferit la schi în staţiunea franceză Meribel.

Potrivit sursei citate, Schumacher ar fi fost mutat într-o rezervă specială a spitalului, în care au acces foarte puţine persoane. Printre acestea, soţia sa Corinna şi cei doi copii Mick şi Gina Maria, dar şi prieteni săi de-o viaţă, preşedintele FIA, Jean Todt, şi fostul conducător al echipelor Ferrari şi Mercedes, Ross Brawn.


Gazzetta dello Sport a scris că Todt îi vorbeşte în limba engleză, ca pe vremea când cei doi lucrau împeună la Ferrari, în timp ce Brawn îi pune înregistrări ale comunicaţiior radio din curse, în încercarea de a stimula creierul germanului. Medicii spun că Schumacher trebuie să audă voci cunoscute, ce ar putea ajuta la trezirea din comă a septuplului campion mondial de Formula 1.

Cotidianul italian a mai notat că, uneori, în timp ce i se vorbeşte, lui Schumacher i se schimbă expresia feţei şi el chiar îşi mişcă mâinile.


Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori.

abonare newsletter