Sport

Au scăpat victoria printre degete

„U” Cluj a fost la 15 minute distanță de prima victorie în deplasare în acest sezon.

„Studenții” au obținut doar o remiză pe terenul Concordiei Chiajna, scor 1-1, rezultat care îi îndepărtează și mai mult de locurile neretrogradabile.

Universitatea Cluj tremură în continuare în lupta pentru salvarea de la retrogradare. „Șepcile roșii” au ratat șansa de a urca în clasament după ce au scos doar un punct în fața Chiajnei. Valentin Lemnaru a deschis scorul în minutul 13, cu un șut la colțul lung, fără speranțe pentru Rîmniceanu. „Studenții” s-au văzut egalați însă pe final de joc. Onduku a fructificat pasa lui Zaharia și a adus un punct nesperat echipei sale.


S-a jucat în mocirlă

Pe un teren impracticabil, cele două formații s-au întrecut în ratări incredibile. Cu poarta goală în față, Leca a șutat direct în transversală din doar câțiva metri (45+1). Gazonul i-a jucat feste și lui Lemnaru. Scăpat singur cu portarul advers, atacantul a trimis mult alături, spre uimirea fanilor prezenți în tribune (’64).  „U” putea da lovitura pe finalul jocului, însă Calcan a nimerit bara din doar 6 metri (’83). „Eu sunt foarte supărat. Trebuia sa castigam cele trei puncte aici. Am avut alte cateva ocazii atat eu cat si colegii mei si cred ca era o echipa de batut. N-am luat decat un punct”, a spus dezamăgit Lemnaru.

„Am fost obligați să facem anti-fotbal”

Starea gazonului i-a împiedicat astfel pe universitari să-și adjudece a doua victorie consecutivă în campionat, după cea repurtată în fața Astrei. „Terenul a fost foarte greu și am fost obligați să facem anti-fotbal, cu baloane lungi. Echipa care greșea mai puțin, câștiga. Din păcate, au greșit și ei, am greșit și noi... Îmi pare rău, pentru că aveam cele 3 puncte în buzunar. Apoi a fost o fază de biliard în careu și am fost egalați. Am avut ocazii multe și trebuia să le finalizăm. E un rezultat care nu ne mulțumește”, a subliniat Mihai Teja. „E adevărat că este un moment greu, dar am fost într-o situație și mai dificilă. Deocamdată vrem să reparăm moralul băieților, pentru că sunt și ei foarte dezamăgiți, apoi ușor, ușor o să pregătim meciul cu Dinamo. Sper să le facem un meic greu și să luăm cele trei puncte”, a completat tehnicianul clujenilor.


„Am fi meritat victoria”

Nici Ionuț Chirilă nu a fost încântat de rezultatul final. „Sunt foarte mulțumit, mi-am dat seama astăzi ce caracter au jucătorii mei. Am luat un gol stupid, contrar cursului jocului, dar s-a văzut clasa lui Lemnaru. Felicit maturitatea copiilor mei, am încercat să jucăm cu pase scurte, am împins jocul până la disperare. Apoi a venit golul normal, a existat o singură echipă pe teren în momentele acelea. Cu puțină atenție am fi câștigat acest meci. Sunt mândru că antrenez o asemenea echipă, nu pot să le reproșez nimic băieților. Eventualele greșeli au fost compensate de atâtea lucruri bune și de dăruire. Am fi meritat victoria”, a susținut antrenorul ilfovenilor.

Echipele de start:

Chiajna: Rîmniceanu - Dima, Melinte, Leca, Bambara - Papasterianos, Rosu – Onduku (’80 Coșereanu), Purece, Serediuc – Wellington (’32 Zaharia)


„U” Cluj: Niculescu - Martac, Ninu, Abrudan, Târnăcop - Bucșa, Lungu (‘81 Calcan) - Boutadjine, Kovacs (’69 Braga), Borza (’72 Takacs) - Lemnaru

abonare newsletter