Sport

Le-au „ucis” visele! „U" Mobitelco, răpusă de Ploiești în meciul decisiv

„U” BT Mobitelco a ratat calificarea în finala Ligii Naționale de baschet masculin. Formația clujeană a fost învinsă în meciul decisiv de Asesoft Ploiești, scor 77-68 (24-15, 13-17, 14-16, 26-20).

Universitarii se vor bate pentru medaliile de bronz cu BC Mureș Târgu Mureș, care a fost eliminată de CSM Oradea.

Clujenii au început greu partida. Universitarii au reușit să înscrie doar un singur coș în trei minute, spre deosebire de gazde care au marcat 13 puncte. Exasperat de jocul elevilor săi, Dorin Pintea a solicitat time-out, iar decizia sa a fost una inspirată. Ardelenii au redus din handicap în următoarele minute, însă elanul lor a fost tăiat de Flowers, care a avut mână excelentă la aruncările de la distanță. Asesoftul și-a adjudecat astfel primul sfert cu 24-15.


Au revenit în meci

Sfertul al doilea a fost unul încrâncenat. Miza jocului și-a spus cuvântul în cele două tabere. Jucătorii ambelor echipe s-au întrecut în greșeli copilărești atât în apărare, cât și în ofensivă, dar cei care au avut până la urmă câștig de cauză au fost oaspeții. „Studenții” s-au apropiat la 5 lungimi de prahoveni, scor 37-32, și au plecat optimiști la vestiare.

Evoluții oscilante

Planurile lor au fost date însă peste cap de ploieșteni. Cu o apărare mai agresivă și cu mai multă liciditate pe faza de finalizare, elevii lui Vladimir Arnautovic au început perfect repriza secundă. Gazdele s-au distanțat la 12 puncte de clujeni, care au marcat primul coș abia după patru minute de joc! Conștienți că pot rata calificarea în finală, „alb-negrii” au jucat cu mai mult curaj spre finalul sfertului. Cei care i-au menținut pe ardeleni în meci au fost Hargrove și Lalovic, care au fost de neoprit sub panou și la aruncările de trei puncte.


Coș senzațional Adamovic!

Ultimul sfert a fost la fel de încins. Prahovenii s-au detașat din nou pe tabelă (60-50), dar universitarii nu au cedat lupta și s-au ținut scai de adversari. Clujenii s-au apropiat la 2 lungimi cu un minut înainte de final (65-63), dar Asesoftul a gestionat mai bine sfârșitul de meci. Adamovic a pus cireașa pe tort cu un coș senzațional. Bosniacul a aruncat din preajma propriului panou în ultima secundă a partidei!

Marcatori:

„U” BT Mobitelco: Hargrove 20p, Lalovic 14p, Cuic 11p, Silvășan 11p, Kuburovic 8p, Medvedj 2p și Baciu 2p


Asesoft Ploiești: Flowers 21p, Lee 20p, Adamovic 9p, Krapic 8p, Mohammed 8p, Burlacu 4p, Guțoaia 4p și Popovic 3p.

abonare newsletter