Sport

Halep, învingătoare la BRD Bucharest Open: „Mulțumesc, România!"

Simona Halep a câștigat prima ediție a turneului BRD Bucharest Open, dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari.

Tenismana română s-a impus în finală în fața italiencei Roberta Vinci (24 WTA), scor 6-1, 6-3, după o oră și opt minute de joc. Pentru succesul de la Bucureşti, Halep va primi 280 de puncte WTA şi un cec în valoare de 43.000 de dolari, în timp ce Vinci va încasa 21.400 de dolari şi 180 de puncte WTA. „O felicit pe Roberta, a făcut un rezultat bun. Îi urez mult succes și multă baftă pe viitor. A fost un turneu deosebit, mă bucur că l-am câștigat, m-am simțit bine aici. Mulțumesc familiei mele, prietenilor mei, echipei mele și tuturor oamenilor care au făcut posibil organizarea acestui turneu. Sper să mai fie acest turneu și anul viitor, să joc și să-l câștig din nou. Mulțumesc, România! Mulțumesc, românilor!", a declarat Halep la finalul jocului.

Acesta este al optulea titlu la simplu din carieră pentru Simona Halep, după succesele de la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia (toate în 2013) şi Doha (2014).


În proba de dublu feminin, perechea Elena Bogdan/Alexandra Cadanțu a învins în ultimul act al competiției cuplul Cagla Buyukakcay/Karin Knapp (Turcia/Italia), scor 6-4, 3-6, 10-5, după o oră și 35 de minute de joc.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter