Sport
Miriuță: „Nu vom merge ca mielul la tăiere”
CFR poate face o supriză plăcută și să învingă Petrolul chiar la ea acasă, acest lucru îl declară antrenorul echipei din Gruia, Vasile Miriuță.
Vasile Miriuță, antrenorul CFR ClujAntrenorul susține că echipa CFR-ului este una în creștere iar jucătorii au foarte mare încredere între ei.
„Credeți că este o surpriză dacă vom câștiga acolo? Suntem o echipă în creștere, jucătorii au foarte mare încredere între ei. Orice este posibil. Eu am încredere în băieți și nu vom merge ca mielul la tăiere”, a declarat Vasile Miriuță.
Despre restanțele care se tot adună, antrenorul spune că atât el cât și jucătorii au încredere în conducerea clubului.
„Sunt restanțe, acesta este adevărul. Eu și jucătorii sperăm să se rezolve cât mai repede aceste probleme. Avem încredere în conducere, vor face tot posibilul să rezolve aceste probleme deși știu foarte bine că nu le este ușor”, a declarat antrenorul.
Ieri Comisia de Apel a admis recursul făcut de Petrolul Ploiești și meciul de duminică se va putea disputa cu spectatori. Acest lucru este văzut cu ochi buni și de Vasile Miriuță care spune că doar cu specatori te poți considera fotbalist.
„E mai bine cu spectatori. Atunci trăiești că ești fotbalist atunci când ai spectatori în tribună, mai ales că la Ploiești este o atmosferă extraodinară, au niște spectatori fantastici”, a spus Miriuță.
Faptul că Deac joacă la CFR Cluj este un minus, acesta nefiind contactat până acum pentru a fi convocat la echipa națională.
„Probabil nu este convocat pentru că joacă la CFR. Dacă juca la Steaua sau în altă parte probabil era convocat”, a declarat antrenorul CFR-ului.
Duminică echipa CFR Cluj va întâlni, în deplasare, echipa Petrolul Ploiești, meciul fiind televizat cu începere de la ora 21:00