Sport

Mick „Junior” Schumacher calcă pe urmele tatălui. Mick: „Vreau să concurez în F1”

Mick Schumacher (14 ani), fiul multiplului campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher, calcă pe urmele celebrului său tată, reușind să devină vicecampion mondial la karting, cu ocazia întrecerilor care au avut loc zilele trecute în Franța.

Concurând sub numele de Mick Junior, fiul lui Schumacher s-a clasat pe locul secund la categoria KF-Junior, după britanicul Enaam Ahmed, la Mondialele de karting desfășurate în localitatea franceză Essay.

Mick a ținut să-i dedice succesul tatălui său, care își continuă lungul drum al recuperării după gravele leziuni cerebrale suferite în timpul unui accident de schi, produs la finele lunii decembrie 2013.


„Sunt foarte fericit și totodată mândru pentru acest rezultat atât de important. Dar țelul meu este să devin camion mondial. Deocamdată, acesta este doar începutul carierei mele. Desigur, ceea ce mă interesează este Formula 1”, a declarat Mick Junior, care a concurat anterior sub numele de Betsch, purtat de mama sa, Corinne, înainte de căsătoria cu Michael Schumacher.

Etichete: formula 1
Ultimele Stiri
abonare newsletter