Sport

O jucătoare de tenis din România, revoltată de condiţiile mizerabile ale turneului ITF de la Sousse din Tunisia - FOTO

Condiţiile din turneele Futures, cele mai scăzute ca valoare ale Federaţiei Internaţionale a Tenisului (ITF), lasă de multe ori de dorit din toate punctele de vdere, atat în ceea ce priveşte condiţiile de joc şi antrenament dar şi ale organizărării. Nici turneul ITF de la Sousse (Tunisia), de 10.000 de dolari, nu face excepţie, se plânge jucătoarea română de tenis Elena Cadar.

Fiecare jucător de tenis, indiferent de talent, îşi începe visul în astfel de competiţii, alergând pentru un loc cât mai bun în clasament. Este şi cazul sportivilor înscrişi pe tabloul turneului de la Sousse (Tunisia), de 10.000 de dolari, care, pe lângă adversari, întâmpină şi alte obstacole. Tenismenii sunt revoltaţi, fie că e vorba de starea terenurilor, alimentaţie sau utilităţile de la hotel, scrie ProSport.ro.

Elena Cadar: "Organizatorii e gândesc la profit, iar noi avem de suferit"

Elena Cadar (România, 20 de ani) se află la turneul african în săptămâna 1-7 decembrie şi a vorbit pentru ProSport.ro despre situaţia precară a turneului tunisian. O fotografie cu un teren de antrenament de la Sousse (Tunisia), publicată de jucatoare română de tenis pe contul ei de Facebook, este grăitoare, cu un fileu improvizat, greu de găsit şi în spatele blocurilor din România. "Terenurile sunt foarte proaste, se alunecă foarte tare şi este destul de periculos. Nu primim apă la meciuri, iar terenul de antrenament avea fileul cum este în poză, până când au văzut că toţi se plâng şi l-au schimbat. Am înţeles că este prima data când organizează şi nu au experienţă, dar la sfârşitul anului vor sa refacă terenurile", a spus tenismena clasată pe locul 359 în lume.


Cadar susţine că organizatorii turneelor Futures de la Sousse (Tunisia)  vor doar să obţină foloase de pe urma jucătorilor: "Apar din ce în ce mai multe turnee unde condiţiile nu sunt tocmai bune şi nici nu prea se iau masuri. Organizatorii se gândesc la profit ,dar noi, ca sportivi, avem de suferit. Există însă şi excepţii. Am jucat în ultimul an destul de mult în Sharm el Sheikh (Egipt), iar condiţiile erau asemănătoare cu cele de la Sousse din Tunisia. Cu timpul s-au schimbat".

"Mingile sunt bune de aruncat la câini"

Nu doar Elena Cadar s-a plâns de condiţiile de la Sousse (Tunisia). Potrivit Prosport.ro şi jucătorul spaniol de tenis Javier Pulgar (Spania, 25 de ani), a declarat, în presa spaniolă, că antrenamentele se fac pe terenuri impracticabiele cu mingi ce cea mai proastă calitate. “Terenurile de antrenament sunt impracticabile, drumurile  se află în stare proastă şi mingile sunt bune de aruncat la câini. Mai mult, nici nu ne dau apă în timpul meciurilor”. Acesta s-a plâns şi de condiţiile de cazare de la turneul de la Sousse (Tunisia). “Mâncarea de la hotel a fost oribilă, mai mulţi s-au îmbolnăvit de boli de stomac. WiFi-ul de la hotel este de asemenea inacceptabil pentru un turneu la care participă 100 de sportivi”, mai adaugă Javier Pulgar.


Directorul turneului a umflat facturile jucătorilor

Javier critică şi condiţiile economice impuse de ITF: “Jucătorii au făcut rezervări hoteliere prin intermediul directorului de turneu, iar acesta a umflat preţurile. Ei doresc ca jucătorul să fie sponsorul turneului, încărcă facturile şi dau amenzi nefondate. ITF primeşte o mulţime de bani şi nu investeşte deloc în aceste turnee care reprezintă baza tenisului profesionist. Numele nostru este folosit pentru a se câştiga bani din pariuri. Se încearcă o afacere pe spatele nostru şi paharul începe să se umple”. Meciurile din turneele Futures, inclusiv cele de la Sousse (Tunisia) se află în oferta majorităţii caselor de pariuri online, dar pot fi găsite şi la casele de pariuri din colţul străzii în România.

Dacă câştigi turneul, nu te alegi cu nimic

Pulgar spune că jucătorii ies în pierdere la astfel de competiţii, chiar dacă reuşesc să câştige titlul: “E o ruşine! Dacă voi câştiga turneul, primesc 800 de euro, iar toţi aceşti bani îi irosesc pe cazare şi transport. Pentru prezenţa în primul tur sunt oferiţi doar 60 de euro. În lumea tenisului, trebuie să te afli în Top 200 pentru a-ţi putea permite plata facturilor şi cheltuielile cu antrenorul. Dacă vrei să faci bani, trebuie să intri în Top 100”, a concluzionat jucătorul clasat pe locul 662 în ierarhia ATP pentru site-ul spaniol puntodebreak.com.

Ultimele Stiri
abonare newsletter